- povestiri horror - Argument. Stîrnit de sărăcia celor din Vest în ceea ce priveşte viaţa de dincolo, de neputinţa lor de a avea niscaiva relaţii cu răposaţii, altfel decît prin fotografii, casete audio şi videocasete, m-am apucat să scriu cum stăm noi în România, în ţara lui Dracula. Aşa că, în primele zile de şedere bursieră în augustele locuri de la castelul Solitude de pe lîngă anonimul orăşel Gerlingen, căutat-am eu un cimitir ca să vedem cum stăm la Occident din acest punct de vedere. L-am găsit nu departe, în pădure, trecut-am printr-un gang din beton care străbătea pe dedesubt larma îndepărtată a unei autostrăzi şi am intrat în locaţia căutată care se numea, logic aş zice, Waldfriedhof, adică Cimitirul din pădure. O să selectez fragmente din ceea ce am scris eu acolo, pe bancă, plictisit, sastisit, toropit de soarele de august.

...intru şi caut din priviri o bancă mai acătării, aşezată la un loc mai dosit şi la umbră, întrucît soarele arde binişor; o găsesc într-un intrînd din piatră, este vopsită verde-lucios, cu leaţuri frumos prelucrate pe care le privesc cu ochi de ins care ştie să preţuiască lucrul în lemn, am pierdut ceva vreme în şopronul domnului Wondracek, casa din colţ, vecin cu doamna Tămîianu, la intersecţia Splaiului Independenţei cu Memorandului: "măi, măi", bîigui încurcat şi un fel de abandon mă cuprinde, din agitaţia de ieri, mai nimic, doar banca şi persoana mea în soarele dimineţii, întîrzii indecis şi uşor buimac la marginea umbrei groase a arţarilor, a fagului, a brazilor de dincolo de gardul scund, îmi alung din minte orice altceva, "măi, măi", bîigui, şi simt cum mă umple certitudinea unui an de singurătate: "bun lucru!", îmi zic speriat: "ce faci, domnule, aici-şa?" Stai tîmp şi priveşti împrejurimile, te plimbi prin oraşul mare şi aglomerat, treci corect pe la semafoare, traversezi inutil dinspre Schillerplatz spre căsoiu