Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Am fost un dobitoc

Publicat in Dilema Veche, luni 1 septembrie 2003 ·

A r trebui să-mi trag singur un şut în fund, să-mi pun o cipilică de nebun pe cap şi să bîntui prin tîrg, strigînd în gura mare: "Sînt un prost! L-am judecat greşit pe Bush!". De fapt, nu am greşit în ceea ce-l priveşte pe Bush personal. El mi-a displăcut de la începutul începuturilor, de la alegerea lui cît-pe-ce-legală şi am roşit de fiecare dată cînd îl vedeam la televizor molfăind cuvinte. Nu era el prea deştept, dar era preşedintele meu, iar eu aveam credinţa (amar încercată acum) că administraţia lui lucra în interesul poporului. Am greşit. Bush conduce o gaşcă de hoţomani şi nu este doar un pic prostuţ, ci pur şi simplu ticălos. Haideţi să examinăm cîteva clipe naivitatea-mi, pentru că, în ochii mei, ea este încă şi mai ciudată decît Bush. În 1974, ca mai toţi americanii post-Nixon, am simţit că guvernul nostru are o politică deliberată care urmăreşte scopuri necurate şi că nu trebuie să ai încredere în nimeni din cei aflaţi la putere. Nixon era un spin mincinos care a dus un război ilegal în Cambodgia şi care a siluit procesul democratic ca un adevărat dictator de spiţă veche. Watergate a avut un efect salutar de curăţare totală a haznalei, sau măcar curăţirea ei pînă într-atît încît nici o altă administraţie să nu mai îndrăznească să mai acţioneze atît de pe faţă în dispreţul legii. Jimmy Carter, democrat, a risipit mare parte din neîncrederea sănătoasă a electoratului în guvern. Carter era, aşa cum neostenit ne repetă istoricii, un om "decent", un om cumsecade, un idealist sadea. Oricum, a fost destul de bun pentru a abate dezbaterea publică de la probitatea politică înspre chestiunea "drepturilor omului", ceea ce a restaurat încrederea lumii în idealurile americane şi a neliniştit puţin dictatorii. Carter a fost prea "decent" pentru a fi reales, aşa că a fost urmat la putere de un demagog de primă clasă, care mai avea şi un dram de noroc. Ronald Rea

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 8 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 9 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 5 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 11 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 4 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Maia Sandu, la Summitul Moldova-UE: „Kremlinul și vocile sale cunosc doar șantaj și control/ Vor să ne taie accesul la fonduri, parteneriate și speranță”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a acuzat Rusia că vrea să taie „accesul la fonduri, la parteneriate, la speranţă” al ţării sale, informează Agerpres. Ea a declarat, într-o conferinţă de presă organizată la finalul summit-ului bilateral

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°