"M-au nenorocit ăştia, dom'le. De ani de zile nu mi-am mai luat o pereche de pantofi ca lumea, din ăia din piele. Uite, îmi miros picioarele, mă scuzaţi, în pantofii ăştia de vinilin. Mi-e jenă de clienţi!" Stau pe bancheta din spate, sincer, pînă la mine, nu vine nici un miros, dar preventiv cobor discret geamul şi îl ascult pe şoferul de taxi. Continuă. "De zece ani de zile nu lucrez decît ca să mănînc. Nu mi-am mai luat nici o haină, n-am mai fost în concediu, la o casă nouă nici nu mă gîndesc", adaugă taximetristul. Cînd am coborît, şoferul era la fel de nervos. A vrut să-mi dea restul, avea însă buzunarul plin de mărunţiş pe care l-a aruncat nervos pe scaunul din faţă. Am ieşit mai repede şi i-am lăsat un bacşiş mai mare. Deformaţie profesională, m-am întrebat cîţi români? şi de ce? lucrează pe mai nimic. Probabil că, mai întîi de toate, trebuie făcută o departajare. Nu toţi românii au muncit în zadar în ultimii 13 ani. O pătură de oameni de afaceri au reuşit să facă averi considerabile, cel puţin pentru România şi care sînt estimate de la cîteva milioane la cîteva sute de milioane de dolari. Există apoi cîteva sute de politicieni care s-au perindat prin Parlament sau pe la guvernare care au reuşit să acumuleze o avere frumuşică (mărturie stau declaraţiile de avere). În fine, mai există o serie de notabilităţi locale (vameşi, poliţişti, judecători, şefi ai companiilor de stat ş.a.) a căror prosperitate se poate ghici în spatele vilelor pe care şi le-au construit în diverse zone din România cu peisaje mirifice. Marea majoritate a românilor munceşte însă în zadar sau mai bine zis doar pentru a-şi achita facturile curente. Statisticile, oricît de fardate ar fi, dovedesc cu prisosinţă acest lucru. Chiar dacă luăm în calcul şi economia subterană (necontabilizată oficial decît la nivel global şi ca atare greu de calculat pe ramuri sau meserii), tot nu putem es