Ce este stiinta sociala – si, in cadrul ei, cea politica – si cine are nevoie de ele in Romania? Ai spune ca, dupa compromiterea ideologica a stiintelor sociale sub comunism, nu ar mai trebui sa se gaseasca multi recruti la noi: dar numarul de facultati, de reviste si de asociatii profesionale, peste media Europei de Est, arata ca prestigiul sifonat al acestor discipline a fost netezit cumva si azi e mare inghesuiala de autodeclarati social scientists.
In textul de fata, o sa incerc sa raspund clar si sumar la ambele intrebari. Stiinta sociala cuprinde corpul in continua dezvoltare de teorie (teoria sociala) si metodele de investigatie care au ca scop explicarea lumii sociale prin cercetare empirica si modelare abstracta. Un model bun poate porni de la doua orasele indoneziene, dar va explica legatura dintre organizarea sociala si dezvoltare oriunde si oricind, in conditii asemanatoare. O metoda buna este una prin care un alt savant, folosind aceleasi date, ajunge la acelasi model, deci una a carei obiectivitate este verificabila. Suna plicticos, si chiar si este: e un joc cu margele de sticla, pentru initiati. Cum i-a spus o comisie de examinare unei colege de la Harvard inainte sa apuce sa deschida gura: „Sari peste fapte, treci direct la model“. Faptele, substanta din care se face istoria, sint interesante pentru stiinta sociala doar in masura in care pot fi transformate in cazuri, adica fenomene comparabile – cum, in mod faimos si scandalos, o socioloaga a comparat revolutia franceza a lui Robespierre cu cea chineza a lui Mao. Ce nu e comparabil fie nu conteaza si face substanta istoriei sau a jurnalismului, fie conteaza, ne contrazice modelul si atunci trebuie sa-l revizuim.
Cite lucrari sau carti romanesti ati citit in ultimii zece ani in care demersul intelectual sa semene cu ce am descris aici? Putine sau nici una e raspunsul onest: nici ch
