Ecouri din Holocaust in literatura universala
Antologie alcatuita de Oliver Lustig,
Editura Hasefer,
Bucuresti,
2003, 496 p., f.p.
Despre lucrurile despre care nu se poate vorbi si este imposibil sa se taca, trebuie sa se vorbeasca pina la trezirea „acelor spatii in care – oricit de slab – vocea umana mai are ecou“ (André Schwarz-Bart, p. 407), pina cind cuvintul neputincios va capata forta coplesitoare a strigatului mut al suferintei si mortii si pina cind nici o ureche nu se va mai refuza ascultarii. Despre aceasta imposibilitate de a tacea si neputinta de a vorbi marturisesc textele adunate in acest volum de Oliver Lustig, texte in parte literare si problematizante – in incercarea de a investi cuvintul povestirii cu o parte din greutatea si imediatul trairii care depasesc orice putinta descriptiva sau empatica (Vasili Grossman, Ladislav Fuks, Aharon Appelfeld, Jan Otèenaöek, André Schwarz-Bart, William Styron, Elie Wiesel, Primo Levi, Oliver Lustig), in parte simple si zguduitoare marturii ale supravietuitorilor (Hedin Fried, Wieslaw Kielar, Miriam Korber, Nyiszli Miklos, Sonia Palty) sau ultime insemnari ale celor care nu au mai supravietuit (jurnalele fetitelor de numai 13 ani, una din Amsterdam, cealalta din Oradea, Anne Frank si Eva Heyman).
Izolarea, umilirea, deposedarea de bunuri, claustrarea, apoi vagoanele de vite – infernul care conduce spre Infern –, sosirea si trierea: un gest al miinii ofiterului SS care trimite la moarte sau la suferinte de neindurat, injosirea, bestialitatea, „dusurile“ sau „dezinfectarea“, zvircolirile cumplite ale mortii prin asfixierea cu Zyklon ale unor copii, femei si batrini, goi si fara nume (terifianta marturie a lui Nyiszli Miklos, medic legist la Auschwitz), azvirlirea in flacarile crematoriilor, iar pentru cei ramasi in viata: tortura, suferintele inimaginabile,
