Săptămîna trecută, Romeo Beja s-a trezit făcînd nişte declaraţii tari, în timp ce voia să-l viziteze pe Miron Cozma. Beja a ameninţat cu nişte mişcări minereşti “inimaginabile”, dacă nu va fi eliberat Luceafărul Huilei. N-ar fi prima oară cîmd din gura lui ies asemenea promisiuni care se lovesc de Codul Penal. Acest ins se văicărea însă, după Stoeneşti, că era şi el, acolo, un sindicalist amărît, luat de val. Cînd s-a văzut scăpat de cercetări, a stat liniştit o vreme, apoi, văzînd probabil că bate alt vînt dinspre Bucureşti, a început să colecţioneze semnături pentru graţierea lui Cozma. Din cîte ştiu, în Valea Jiului foarte puţini mineri îl mai iau în serios pe Romeo Beja. Actualii lideri de sindicat de acolo nu vor să audă de el. Îl consideră un soi de provocator ale cărui acţiuni şi declaraţii fac rău minerilor. Asta însă nu-l împiedică pe Beja să-şi atribuie puteri pe care nu le mai are, atunci cînd vine la Bucureşti.

N-aş strica hîrtia vorbind despre el, dacă Romeo Beja îşi formula ameninţările cu “inimaginabilul” în vreo cîrciumă ori pe la vreo răspîntie, departe de presă. Dar el a spus ce a spus ştiind că reporterii îi culeg declaraţiile. Nu mă interesează coeficientul lui de inteligenţă şi nici în ce măsură a vrut să se pună bine astfel cu Miron Cozma. Dar să ne hotărîm odată unde se termină libertatea de a “înjura” Puterea, pe care e normal s-o aibă fiecare dintre noi, în limitele bunului simţ, dacă pot spune aşa, şi de unde începe ameninţarea la adresa ordinii constituţionale. Dacă mai ştiu eu ce miner slobod la gură, venit în vizită la Miron Cozma, ar fi spus că vor avea loc mişcări minereşti uriaşe pentru eliberarea idolului său, nimeni nu l-ar fi luat în serios. Beja însă a avut o funcţie sindicală, are antecedente, încît cu el lucrurile stau cu totul altfel. E adevărat că el joacă pe două tablouri, cum se spune. Cînd e vorba să se îmbăţoşez