Singurul vers citabil (pe de-a-ntregul) dintr-un poem proletcultist, Cântarea României (sic!), al lui M. R. Paraschivescu, este acela-n care autorul, amintindu-şi că, în tinereţe, cochetase cu surrealismul, închipuie o scenă insolită, demnă de penelul lui Dalí: „Un cal care nechează într-o sufragerie”.
Prin nu ştiu ce coincidenţă stranie, imaginea aceasta reapare, după mai bine de cincizeci de ani, la pagina 106 a ultimei cărţi a lui Lucian Dan Teodorovici (Polirom, 2003), anume Circul nostru vă prezintă:
De remarcat că les deux-points (:) cu care se încheie titlul, nu sunt o simplă poantă gratuită, dar au o logică a lor, – o logică spectaculară, adică una ostensivă. De regulă, după acestea urmează o enumerare (care, aici, ar fi aceea a numerelor din spectacol); sau, între ghilimele, un citat. Semnele citării pot să fie şi ale unei înscenări. Circul/ teatrul sunt o (s)punere în scenă, ele arată (cum ar spune Wittgenstein). Orice spectacol e o probă ostensivă, care, demonstrând, persuadează: panorama e o „arătanie”, ce reprezintă ceea ce prezintă: „un cal”, ex. g., „într-o sufragerie”.
Nu mai puţin halucinant decât era la M. R. P., calul din „circul nostru” are, însă, o cu totul altă destinaţie. Rostul său nu e să ne şocheze, ca o imagine insolitantă, – ci să acrediteze, pe cât bănui, insolitul însuşi ca banal, ca ipostază a normalităţii sau ca unică normalitate!
Iată cum ni-l prezintă „circul nostru”:
„Cu ceva vreme în urmă […], cu ocazia unei aniversări la care fusesem invitat de-un văr de la ţară, toţi cei prezenţi acolo am reuşit să ne îmbătăm într-un asemenea hal încât, la trezire, nici unul nu-şi amintea mai nimic din ce se întâmplase în timpul petrecerii. Cert este că, în dimineaţa ce a urmat chefului, toţi oaspeţii am privit câteva minute, cruciţi, calul care necheza, liniştit, în mijlocul sufrageriei
