Revitalizarea C.N.S.A.S.-ului – de n-o fi cumva încă o stratagemă pusă la cale de sprijinitorii din umbră ai lui Onişoru e, în seceta politică actuală, singura veste bună dată românilor. Vorba vine: câţi dintre degustătorii de manea, pleşcarii gratuităţilor la transportul urban, zelatorii minciunii stângiste sunt interesaţi cu adevărat de aflarea adevărului despre trecut? Când prezentul lor e atât de cenuşiu, de sordid şi nevrozant, la ce bun să-şi încarce memoria cu numele unor vechi torţionari ai Securităţii? Poţi să le spui de mii de ori acestor biete epave ale tranziţiei că starea lor jalnică de azi e strâns legată de crimele securiştilor de ieri, că nu vor pricepe. Ei înţeleg doar ceea ce văd la televizor, adică spectacolul deşănţării morale incredibile, al minciunii orgasmatice şi al vulgarităţii cu sclipici a vedetelor – politice sau nepolitice, cu sau fără silicon – de doi bani.

Şi totuşi, C.N.S.A.S.-ul trebuie să meargă înainte, oricât de descurajantă ar fi pâsla indiferenţei şi oricât de contondentă rezistenţa securiştilor încă activi. Opoziţia acestora – inclusiv a politicienilor care le-au fost şefi ori subordonaţi, a celor care-au turnat sau încă mai toarnă – vizează protejarea esenţei sistemului actual: un sistem al corupţiei „la sursă”, prin confiscarea în interesul unui grup bine conturat de foşti securişti şi activişti, precum şi al neamurilor lor, a tot ce-a fost viabil în economia românească. Bătălia pentru păstrarea tăcerii înseamnă păstrarea secretului identităţii multora din cei în dreptul cărora scrie azi „multimilionar în dolari”, iar ieri scria „securist”, „turnător”, „mardeiaş”, „miliţian”, „fiu sau cumnat de securist”. Despre asta e vorba, şi nu despre bazaconiile cu „păstrarea secretului de stat”, cu „apărarea siguranţei naţionale”. Că „apărarea siguranţei securiste” e un obiectiv prioritar pentru o importantă categorie de româ