Inventarierea sculpturilor lui Constantin Brâncuşi părea a fi fost definitiv încheiată. Cei doi adevăraţi plenipotenţiari ai artistului - domnii Sidney Geist în Statele Unite, iar în Europa, Friedrich Teja Bach - fixaseră deja numărul operelor la 201 (Geist) şi la 275 (Teja Bach).
Senzaţionala descoperire pe care o înfăţişăm în fotografiile de faţă vine să adauge canonului brâncuşian un bronz cu desăvârşire necunoscut: un cap de femeie care poartă semnătura sculptorului şi - tot de mâna lui - data, 1907, precum şi marca turnătoriei: Valsuani.
Sculptura aparţine unui colecţionar care, fireşte - foarte fireşte - voieşte să nu-şi divulge identitatea. Piesa a fost achiziţionată la Paris în acelaşi an când sculptorului, care împlinise 30 de ani, nu-i mai era îngăduit să fie student la École des Beaux-Arts. Este momentul când, la recomandarea Reginei Elisabeta a României, Brâncuşi fusese primit să ucenicească la Meudon, în atelierele lui Rodin.
Evocând acest moment, N. Iorga scria despre “îndrăzneţele încercări în ireal” ale tânărului artist, care “abia dacă va atinge în treacăt o realitate pe care n-a prins-o încă delicata vigoare a mâinilor sale creatoare”.
Înfăţişată acum cititorului român în premieră absolută, lucrarea aduce tulburător de mult cu binecunoscuta sculptură de artist numită Orgoliu şi creată cu doi ani mai devreme în gips. În comparaţie cu Orgoliu-ul din 1905 - deşi modelul pare să fie acelaşi -, noua reprezentare îmbracă o atitudine diferită. În locul privirii austere a celei dintâi, o altă ipostază a feminităţii: capul, sprijinit pe mână, este uşor înclinat într-o parte.
Sculptura ce vine să se alăture canonului brâncuşian prezintă câteva trăsături deosebite ce fac din ea (până la proba contrarie) un punct de reper pe care anevoie îl vor putea ocoli pe viitor criticii şi exegeţii operei lui Cons
