- Editorial - nr. 173 / 4 Septembrie, 2003 Un fapt de un tragism iesit din comun s-a intamplat marti, la Campulung Muscel. O femeie de peste 70 de ani, deranjata de joaca galagioasa si de zi cu zi a unor copii sub geamul sau, a aruncat cu un pietroi in mijlocul lor, lovind mortal pe unul dintre acestia. Un fapt reprobabil si dureros in acelasi timp, care trebuie sa ne puna serios pe ganduri pe noi toti, ca cetateni si parinti, dar si ca autoritati. Aici nu este vorba de gestul vreunui dezaxat, ci al unui om normal, ajuns, insa, intr-o stare de disperare pentru simplul motiv ca nu mai avea odihna de zile intregi, ca i s-a luat, in mod abuziv, dreptul sau la liniste. Desi condamnabil, merita sa discutam acest caz, pentru a atrage atentia, atat societatii civile, cat si autoritatilor, ca nevoia de liniste a omului nu este un moft banal, ci o necesitate launtrica, biologica, foarte profunda, vitala chiar, in apararea careia sistemul nervos scoate la bataie toate resorturile lui, iar cel haituit poate ajunge chiar in situatia de a-si pierde mintile, capabil, apoi, de actiuni nesabuite. De aceea, cu zgomotele si galagia, cu poluarea fonica in ansamblul ei, nu-i de jucat. Desi femeia aceea n-a vrut sa ucida, ci doar sa sperie, lucrurile au luat o intorsatura dramatica. Ea a facut acest gest pentru ca, suntem siguri, nimeni n-a ajutat-o in nelinistea ei. Ea va plati, fara indoiala, cu ani grei de puscarie pentru propria ei greseala, dar si pentru culpele altora. Daca instanta juridica va condamna aspru fapta necugetata a acestei femei, instanta morala ar trebui sa aduca pe banca acuzatilor si sa pedepseasca in aceeasi masura pe cei care n-au intervenit in sprijinul acestei femei, pentru a nu ajunge in aceasta situatie de disperare: de la parintii copiilor, vecinii de apartament, la administratorul blocului, organele de ordine, Primaria. De cand ziarul nostru se ocupa ma