Şovăielnica guvernare, instituită după răsturnarea dictaturii militare, proclamase aniversarea zilei de 23 August 1944, a întoarcerii armelor, drept sărbătoarea naţională a noii Românii. Celebrarea sărbătorii naţionale se desfăşura în contextul ocupării teritoriului naţional de către armata sovietică învingătoare. Subminînd din interior fragilele guverne conduse de militari, cu sprijinul hotărîtor al ocupanţilor, Partidul Comunist a reuşit în scurtă vreme să-şi asume controlul asupra principalelor pîrghii ale puterii de stat, inclusiv asupra sărbătorii naţionale, redusă la rolul de instrument politic al acestei puteri. Gestionarea sărbătorii naţionale nu viza minimalizarea, ci dimpotrivă, supradimensionarea ei. Organizarea anuală a unei festivităţi solemne a imprimat sărbătorii conotaţiile unui ritual. Nota majoră a acestui ritual era parada, militară şi civilă, esenţiale fiind reperele diferenţierii precum şi ale interferenţei dintre cele două categorii de actori: cei care defilau şi cei care primeau defilarea. În primii ani ai comunismului, reperul spaţial al demonstraţiei se întindea din Piaţa Victoriei, de la ruinele fostei Preşedinţii a Consiliului de Miniştri, pînă la intersecţia dintre sfîrşitul Căii Dorobanţilor şi Bulevardul Aviatorilor de azi, pe atunci Bulevardul I.V. Stalin. Diversele secvenţe ale manifestaţiei erau sincronizate cu stricteţe. Trupele care se pregăteau să defileze îşi puneau la punct ţinuta pe terenuri virane, ferite de priviri indiscrete. "Oamenii muncii" erau convocaţi

din zori la sediul unităţilor de care aparţineau. Organizatorii locali le distribuiau, contra semnătură, materialul agitatoric pregătit de echipe specializate: steaguri roşii, portrete ale unor conducători neaoşi şi străini, uriaşe panouri cu lozinci scrise şi cele care trebuiau strigate, cea mai recomandată era "Stalin şi poporul rus libertate ne-au adus".