Porcărie: acest cuvînt m-a încîntat de la bun început, încă de la vîrsta la care, pronunţîndu-l pocit pe r, ieşea o chestie de toată frumuseţea, bună de dat pe spate mătuşi şi prieteni de familie. M-a încîntat sonoritatea, chiar dacă nu mi-era clar conţinutul. Reprezentarea mea primă despre ceea ce înseamnă o porcărie se rezuma la un lucru simplu, cules din viaţa reală pe la vîrsta fragedă de patru ani: am văzut doi porci mîncînd cu poftă şi mai ales cu sunete dintr-o albie mică, crăpată şi murdară, în care unchiu-meu de la ţară le aruncase o jumătate de găleată de mere culese de pe jos, din cele timpurii şi mereu pline de chiriaşi, din mărul de la poartă. Pe scurt: prima idee despre porcărie a fost o albie cu mere viermănoase aruncate pe la şapte seara la doi porci grohăitori. Apoi am devenit tot mai nesigur în privinţa vorbei şi a înţelesului ei. "Asta ar fi o porcărie", a spus tata după ce se dusese vestea prin Craiova că liceul de filologie la care urma să merg îşi va schimba profilul în industrial, la sugestia ministresei de atunci, Aneta Spornic. "Asta e chiar o porcărie", a spus mama cînd a aflat, din nu ştiu ce sursă răutăcioasă, că Alain Delon, iubitul ei, ar fi fost şi iubitul lui Jean Marais. Inventarul meu de porcării s-a structurat nesistematizat şi din ce în ce mai nesigur. O fi fost sau n-o fi fost porcărie ceea ce a făcut pe la mijlocul anilor '80 latin-lover-ul vremii, Julio Iglesias, cînd a publicat o carte cu scrisorile primite de la admiratoare? Printre toate, era una care-mi rupe inima şi acum: de la o cîntăreaţă dintr-un bar parizian, care-i spunea "dle Iglesias, simt că am voce, dar nu mai am chiar 20 de ani, mă apropii de ratarea iremediabilă, odată am avut ambiţii şi speranţe, azi am doar cearcăne, iarăşi vă spun că am voce, daţi-mi şansa unui duet, o singură piesă, m-ar scoate din anonimat, m-ar salva", şi Julio nu i-a dat şansa, dar