convorbire cu Ioan BIG, muzicolog şi organizator de evenimente Fuma Lucky Strike. Ca organizator de evenimente în publicitate, a intrat pe contul Marlboro şi instinctiv ascundea ţigara. Cu timpul a trecut pe Marlboro. Mai are o dambla. Din cînd în cînd se duce la serviciu cu gîndul de-a fi dat afară. Cinci zile spune tuturor lucrurile pe faţă. În restul timpului, scrie cărţi. Una despre Clapton şi una despre fenomenul Punk. Nu se ştie din ce motiv, de nu le citeam, muream prost.
La cinci-şase, ai-n-ai treabă, eşti la Blues Café. Fiindcă, pînă la urmă, viaţa de la Blues Café a devenit una dintre puţinele constante şi un punct de trecere între viaţa profesională şi cea personală. E adevărat, viaţa profesională se extinde şi asupra orelor tîrzii din noapte, dar pe la cinci şi jumătate nu se prea consumă evenimente şi pot fi aici. Hainele tale nu sînt de agenţie. E chestie de opţiune. Eu am o justificare, atîta timp cît munca mea e de teren şi cel mai adesea e definită prin montare-demontare, prefer moda de tip varză, din care pot scoate una cîte una, ajungînd să scot atîtea haine de pe mine cît să fiu conform cu temperatura de afară. Agenţie, Blues Café, familie. Cînd mai scrii? Păi, Blues Café înseamnă prieteni şi înseamnă principala mea pasiune, muzica, şi aici la Blues am un continuu schimb de idei şi opinii despre cultura pop-rock. Cărţile le-am scris prin autodisciplină, într-un regim special ce mi l-am autoimpus. Ca să-l parafrazez pe nea Nelu Iliescu, situaţia a fost complexă. Scriu între patru dimineaţa şi şapte, dintr-un motiv simplu: seara ajung foarte obosit acasă, prefer ca puţinul timp să-l petrec cu familia, iar dimineaţa, orele matinale sînt singurele în care mă trezesc relativ odihnit şi sînt puţinele ore de linişte din cartier. Ai cîte un demon în cap seara şi-l rezolvi în somn, pînă dimineaţa? Teoria mea e o antiteorie a somnului; eu
