La sfîrşitul lunii octombrie 1628, vasul Batavia părăseşte Olanda cu destinaţia Indiile Orientale: 15.000 de mile marine pînă la Java, o singură escală, 330 de persoane la bord, printre care femei şi copii. Călătoria urma să dureze opt luni, în condiţii de promiscuitate şi de mizerie greu imaginabile astăzi. Mijloacele de orientare erau şi ele foarte aproximative: vasul face la un moment dat un lung ocol, se apropie la patruzeci de mile de coasta australiană şi, în noaptea de 3 spre 4 iunie 1629, eşuează pe nişte insule de corali. În Olanda începutului de secol XVII, doar o persoană din şapte ştia să înoate; primele victime sînt cei care rămîn pe vasul înfipt într-o stîncă şi, cînd acesta se dislocă, sînt înghiţiţi de ape. Marea majoritate a membrilor echipajului şi a pasagerilor reuşesc totuşi să ajungă pe două insuliţe şi să salveze bună parte din provizii şi din încărcătură. Puţin după aceea, patronul, căpitanul, ofiţerii superiori, oamenii de încredere din echipaj şi cîteva femei (în total, vreo cincizeci de persoane) pleacă, pe ascuns, în cele două bărci de care dispunea vasul, în speranţa că vor ajunge în Java şi că vor trimite o corabie care să-i recupereze pe ceilalţi. Singurul personaj din echipa de comandă rămas cu naufragiaţii e un anume Jeronimus Cornelisz, un individ de treizeci de ani, fost spiţer, ce se angajase pe Batavia ca să scape de justiţia olandeză (era în legături strînse cu un ins foarte dubios, pictorul Torrentius, condamnat pentru imoralitate, satanism şi erezie). Cornelisz ia comanda grupului de naufragiaţi, avînd şi ascendentul unei elocinţe şi unei capacităţi de persuasiune remarcabile. În aparent insignifiantul farmacist se trezeşte o nebănuită vocaţie de lider. Formează un comitet de conducere din oameni care îi sînt credincioşi, ia măsuri disciplinare stricte şi coace planuri de răzbunare, intenţionînd să pună mîna pe vasul care