Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locuri eligibile pentru tinerii liberali

Publicat in Ziua Constanta, vineri 5 septembrie 2003 ·

Aflati in statiunea Costinesti, la cursurile scolilor de vara ale tinerilor din PNL si PD, liderii organizatiilor de tineret ale celor doua formatiuni politice au declarat ca scopul aliantei este de a invinge impreuna in lupta impotriva partidului de guvernamant # Presedintele organizatiei de tineret a PNL, Dan Motreanu, a precizat ca, pentru alegerile din 2004, atat PD, cat si PNL "trebuie sa lanseze o noua clasa politica, formata din tineri, cea veche fiind in mare parte compromisa" * "Am speranta ca, in 2004, peste 30% din numarul locurilor eligibile de pe listele cu candidati ai partidului vor fi ocupate de tineri", a adaugat liderul tinerilor democrati, Liviu Nistoran In perioada 3-7 septembrie, statiunea Costinesti gazduieste scolile de vara ale organizatiilor de tineri ale Partidului National Liberal si Partidului Democrat. Conducerile organizatiilor de tineret ale PD si PNL, dar si tinerii cursanti ai scolilor de vara au decis, in prima seara a evenimentului, sa participe impreuna la un seminar, pentru a pune bazele unei aliante durabile. Profitand de prezenta participantilor, liderii tinerilor democrati si liberali au facut o declaratie comuna cu privire la alianta dintre cele doua formatiuni politice. Potrivit declaratiilor presedintelui organizatiei de tineret a PNL, Dan Motreanu, scopul aliantei dintre cele doua partide este de a invinge impreuna in lupta impotriva partidului de guvernamant. "Intalnirea noastra este un prim semnal pentru conducerile celor doua partide ca aceasta alianta trebuie sa se realizeze. Liderii nostri trebuie sa mai lase din orgolii, deoarece numai impreuna vom fi capabili sa invingem PSD-ul", a precizat Motreanu. De asemenea, presedintele organizatiei de tineret a PNL a subliniat faptul ca, in viitor, cele doua organizatii vor dezvolta proiecte comune, iar pentru alegerile din 2004 atat PD, cat si PNL "trebuie sa lanseze o n

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tânăr de 25 de ani mort după ce mașina sa a căzut în lacul Pantelimon. Bărbatul nu avea permis auto

Ziare.com acum 20 minute
Un tânăr de 25 de ani a murit sâmbătă dimineaţă, 21 septembrie, după ce maşina pe care o conducea a căzut în lacul Pantelimon, din Capitală. Poliţiştii au constatat, în urma verificărilor, că bărbatul nu deţinea permis de conducere. ”La data de 21 s

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 2 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Cum a rămas Lidia Buble fără permis. Artista are din nou probleme cu Brigada Rutieră

Gandul acum 20 minute
Cântăreaţa Lidia Buble a fost sancţionată cu o amendă de 990 de lei şi cu suspendarea permisului de conducere după ce nu acordat prioritate într-o intersecţie din Sectorul 1 al Capitalei, potrivit unor surse din Brigada Rutieră. „La data de 20 septe

USR o cheamă pe Roxana Mînzatu în Parlament să spună ce vrea să facă în calitate de comisar european

Mediafax acum o ora
Deputatul USR Iulian Bulai, membru al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, solicită ca Roxana Mînzatu, desemnată drept comisar european din partea României, să meargă în Parlament pentru a-şi prezenta viziunea pentru portofoliul

Rusia anunţă că apărarea antiaeriană a doborât 101 drone ucrainene deasupra câtorva dintre regiunile sale

Adevarul acum o ora
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că apărarea antiaeriană a doborât în cursul nopţii 101 de drone ucrainene deasupra câtorva regiuni de pe teritoriul Federaţiei Ruse, atacuri soldate cu pagube limitate şi nicio victimă.

Campania Kamalei Harris a cheltuit în august de aproape trei ori mai mult decât cea a lui Donald Trump

News.ro acum 2 ore
Campania electorală a Kamalei Harris a cheltuit de aproape trei ori mai mulţi bani decât a făcut-o cea a rivalului său, Donald Trump, în august, reducând avantajul financiar al democraţilor înaintea alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie, potrivit

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum 3 ore
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise pentru două zile

Ziua Constanta acum 2 ore
Registrul Auto Român informează că în intervalul sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 8:00 – duminică, 6 octombrie 2024, ora 24:00, Registrul Auto Român va desfășura lucrări de mentenanță și upgrade la infrastructura tehnică a sistemelor proprii. Aceste l

Ședință pe teme economice la nivel înalt, între Rusia și Ungaria, la Budapesta. „Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă”

Ziare.com acum 5 ore
Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma

Hezbollah confirmă că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi / Ibrahim Aqil conducea forţa Al-Radwan, unitatea de elită a Hezbollah

G4Media acum 5 ore
Mişcarea şiită libaneză Hezbollah a confirmat vineri seara că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi, Ibrahim Aqil, la câteva ore după un anunţ din partea statului evreu, relatează AFP, transmite Agerpres. Aqil, „unul dintre marii n

Vremea

București
acum

24°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

25°
sâm.

16°/25°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

22°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°