Domnule Alex. Leo Serban,
Am impresia ca Desantul Dilemei asupra „himerei“ cinematografice, cum numeam evenimentul in Observator cultural (Nr. 183), impartaseste – cum ma temeam – soarta celorlalte contributii din zona, indiferent de anvergura/valoare ori gen/specie, fie analitice sau eseistice, fie polemice sau toate la un loc. Nici o sansa a vreunui ecou tiparit sau „pe sticla“, a unei – Doamne?! – „dezbateri“. Degeaba ne ironiza dl Cezar Paul-Badescu, in Argument-ul din numarul 540 al Dilemei, atribuindu-ne „nenumarate confruntari de dragul ei“ (al „himerei“). Nici macar sa te trezesti convocat la Tribunal – sa bat in lemn – nu ai sansa, orice ai scrie despre filmul romanesc. „Ei“ tac si fac. In culise. Rar, cind Le vine bine, ies la rampa cu cite un Comunicat ori pun de-o festivitate cu discursuri. Sau e o conferinta de presa, la CNC ori la Minister, la care „noi“ nu sintem invitati. Dar trebuie sa-I intelegem: nu pot altceva, n-au idei, nu stiu sa scrie, chiar daca sint sefi de catedre universitare, basca doctorale. Plus ca hotia, inclusiv cea intelectuala, cere liniste. Totusi, apropo de hotii, mai sint – daca se poate in cascada – festivaluri (premii), concursuri (finantari), „Oscarul romanesc“! Nu demult, am repetat tentativa de la inceputul anului 2001, cind am propus si am publicat Proiectul unui Simpozion National pentru Refondarea Cinematografiei, de data asta sub forma unui Colocviu National conex cu Festivalul Filmului Romanesc anuntat pentru sfirsitul lui octombrie. Aiurea! Ca si acum doi ani si jumatate: „Ce ne trebuie? Pe ce chestie?“. Altii, catre altcineva, eventual cooperant: „Ce-ti veni? Esti nebun?“.
Am exultat citind textul lui Cristi Puiu si pe al dumneavoastra, in dialog cu Mihai Chirilov si Andrei Gorzo, din grupajul Dilemei: „prima suspendare cumva concertata si ritoasa a pactului de infeudare a opiniilor“, in fine
