Cu toate acestea, in timp ce actiunea impotriva evaziunii si fraudei fiscale nedepistate este una utila, morala si benefica, o eventuala cruciada impotriva muncii la negru este inutila, imorala si periculoasa economic si social.
Ce ar putea evidentia o identificare si o evaluare a muncii la negru?! Nimic altceva decat ceea ce autoritatile stiu prea bine: ca vreo doua milioane de romani isi asigura supravietuirea din munca la negru. Ca sunt ceva mai multi sau sunt ceva mai putini este o problema secundara. Cifra de baza reprezinta ceea ce nu iese la socoteala comparand, pe de o parte, totalul populatiei apte de munca cu, pe de alta parte, totalul celor angajati intr-un fel sau altul intr-o activitate sociala (salariati, agricultori, liber profesionisti, patroni) impreuna cu cei inregistrati ca someri si asistati social, precum si cei aflati la munca (legal sau ilegal) in strainatate. Acesti doua milioane de romani nu platesc impozite si contributii sociale sau, si mai bine spus, pentru acestia patronii lor nu platesc impozite si contributii sociale. Evaluarea ar evidentia amploarea evaziunii fiscale prin munca la negru. Nu este deloc greu de obtinut o valoare. Considerand, in mod optimist, ca toti cei doua milioane de romani care lucreaza acum la negru ar fi angajati cu salariul minim pe economie (caci, evident, cu mai mult nu i-ar inregistra cineva!), ceea ce s-ar incasa in contul lor la bugetele publice ar depasi 40.000 miliarde lei anual, respectiv cam contravaloarea unui miliard de euro! Mai precis, aproximativ tot atat cat incaseaza bugetele publice si de la peste 40% din cei 4,5 milioane de salariati existenti actualmente. Si la ce ar folosi cifra cu pricina?
Cunoasterea in sine ar fi inutila. Caci folos ar exista doar daca statul ar putea sa colecteze la dispozitia sa miliardul respectiv de euro. Dar poate?! Si mai ales cu ce s-ar alege daca a
