Motto: „...avem a face cu un product al sovinismului si nu cu unul al stiintei...“
A.D. Xenopol
Cu nouazeci de ani in urma, in 1913, iesea de sub tipar la Bucuresti un op impresionant prin volumul sau neobisnuit (1152 p.!), care marturisea despre marimea efortului, dar si despre ambitia nemasurata a autorului de a reconstitui perioadele cele mai timpurii ale istoriei noastre cu alte mijloace si in alt sens decit o faceau savantii acelei vremi. Cartea se numea Dacia preistorica, iar autorul, Nicolae Densusianu, raposat cu doi ani mai inainte, avea sa devina – tocmai prin aceasta opera – una dintre personalitatile cele mai controversate din istoriografia romaneasca moderna. Meritele sale stiintifice ii fusesera recunoscute inca din timpul vietii, fiind ales la 1880 membru corespondent al Academiei Romane, dar ele priveau in esenta studiul istoriei medii si moderne a romanilor, careia i-a dedicat publicatii solide, valoroase.
In ultimele trei decenii ale vietii, inspirat de ideea patriotica de a pune in valoare vechimea poporului roman ca argument in slujba emanciparii sale nationale, Densusianu a abordat – fara insa a avea pregatirea de specialitate necesara – domeniul preistoriei. Rezultatele obtinute deja in vremea sa prin sapaturile arheologice intreprinse de Cezar Bolliac sau cele sintetizate in opera de mare eruditie istorico-arheologica a lui Grigore Tocilescu, Dacia inainte de romani (1880), i se vor fi parut insuficiente, desi impingeau inceputurile acestei istorii cu milenii inapoi fata de primele marturii scrise ale „parintelui istoriei“, Herodot. Densusianu a crezut ca mai utile pentru demersul sau erau izvoarele scrise greco-romane, in special cele de natura mitologica, si, nu mai putin, traditiile populare romanesti, adunate in mare masura de el insusi prin metoda chestionarelor. Efortul sau considerabil de documenta
