La Mostra e’ un Mostro
Ca de obicei, dupa o saptamina la Lido incep sa iasa la suprafata toate problemele cu care trebuie sa ne confruntam in fiecare an la Venetia: o organizare de multe ori improvizata in ultimul moment, in stil pur italian, numarul absolut insuficient al salilor de proiectie, numarul exagerat al persoanelor acreditate, lipsa restaurantelor si a hotelurilor, preturile insuportabile pentru buzunarele miilor de tineri din Italia si din intreaga Europa, care vin la Venetia in speranta de a-i vedea pe actori, pe regizori. Anul acesta au fost organizate citeva manifestatii de protest in fata Palatului cinematografiei. S-au vindut prea multe bilete pentru public, iar criticii, chiar cei mai importanti, nu au putut intra la mai multe filme. In plus, a fost eliminat ultimul film, care incepea de obicei la miezul noptii, si, mai ales, au fost eliminate, in mod absurd, reluarile de a doua zi dimineata, la ora 8.30. In concluzie, daca pierzi ultimul film al zilei, nu-l mai poti recupera. In acest an, pentru prima data, simt Venetia mai mult ca pe un tour de force decit ca pe-o placere si o distractie. Ca sa supravietuiesti, trebuie sa nu maninci, sa nu bei, sa nu te duci la baie, sa nu dormi si sa ai o memorie de elefant. Dar hai sa nu ne plingem si sa fim optimisti. Imi dau seama ca a vedea filme toata ziua si a avea posibilitatea sa te intilnesti pe strada cu George Clooney si cu Nicolas Cage e mult mai placut si mai lejer decit a munci intr-o fabrica. Deci: curaj! In fiecare dimineata ma parfumez cu Autan (spray impotriva tintarilor, care la Venetia au suferit o modificare genetica si au devenit mai mari decit elicopterele) si incep sa dau din coate pentru a reusi sa intru in sala.
Viva il cinema italiano!
In concursul principal, „Venetia 60“, a fost prezentat un foarte bun film italian, Il Miracolo, de Edoardo
