În aşteptarea cărţii, aceeaşi mişcare delicată a sufletului în încercarea însinguratei de a sensibiliza lumea la rugăciunea sa, de a fi ascultată şi iubită: „Obosită de ritmul sângelui/ Curgând prin vene solitar/ Asemenea stelei fără noapte/ Şi a valului fără ţărm./ Iubire a mea, orfană de/ iubire”, (Talia Kleiman, Israel) * La doar 18 ani, ar fi poate un abuz să vi se ia bucuria, cu mici sugestii venite din partea unuia mai vârstnic. Talent, elan, tandreţe, uneori imaginaţie nereprimată, farmec, mult farmec negru în amestecul, altfel mai greu de acceptat de firile disciplinate, dintre tentaţia de a şoca dur şi expresive stările de atâtea ori bogate cu adevărat. Autocontrolul, trierea, buna alegere între util şi inutil, în poemul de astăzi, mi se par cu neputinţă şi chiar nefolositoare. Cred că veţi evolua rapid, inteligenţa vă va supune curând, prin saturare de glorie facilă şi prin lehamite de mult şi amestecat, unui joc nou şi cuceritor al epúrei. Adolescenţa se duce, şi cu ea multele scârbe, inutile, excesive în vârsta următoare. Intimităţile ţipătoare, lipsa de pudoare, aglomerările abracadabrante de relatări fără ruşine, gesturile şi experienţele neconsumate până la capăt distrug, prin delire şi sinceritate masive, secretul sentimentelor, partea frumoasă a trăirilor acoperindu-se acum ca de sângele măcelăriei ori miasmele sălii de disecţie. Atâta impudoare vă va da curând de gândit? Dacă nu, cred că veţi intra, ca poetă, într-o competiţie tragică cu nebunia lumii întregi, care nu are de gând nici să piardă partida şi nici să vă piardă. Am căutat un poem ceva mai cuminte, holurile liceului: „liceul ăsta miroase a urină de câine/ dimineaţa femeile de serviciu o împrăştie cu cârpele lor/ pe toate coridoarele noi intrăm în clase/ ne astupăm urechile şi inhalăm cuvinte îmbibate cu urină/ în pauză ne frecăm hainele de pereţi/ ne ducem pe la majorate «vai, cu ce parfu