Evelyn, cel mai recent „roman” („mozaicat”) al lui Nicolae Stan se doreşte a fi o replică la celebra carte a lui James Joyce, Dubliners. Chiar dacă tehnic, stilistic şi tematic nu prea există elemente apte să susţină comparaţia dintre cele două cărţi, un punct comun totuşi există şi el nu este lipsit de importanţă. Ambii scriitori reuşesc să traseze profilul unei localităţi, prin prisma destinului individual al unor locuitori mai mult sau mai puţin reprezentativi pentru viaţa urbei respective. Pornind de la această idee a lui James Joyce, materializată, la fel ca în opera irlandezului, printr-o suită de povestiri cvasi-independente în centrul cărora se află fapte din viaţa cotidiană a unor personaje aflate în clasa de mijloc sau în păturile inferioare ale societăţii, Nicolae Stan scrie o memorabilă epopee a oraşului pierdut în imensitatea Cîmpiei Bărăganului. La Nicolae Stan, ca şi la James Joyce, autenticitatea este dată nu de excepţie, ci de regulă. El nu caută figuri ieşite din comun, ci oameni obişnuiţi, cu pasiuni şi sentimente, bucurii şi dezamăgiri, iluzii invariabil transformate în înfrîngeri, pe deplin reprezentativi pentru atmosfera din urbe. Uneori, aceştia trebuie să facă faţă unor situaţii neprevăzute, dar şi atunci acţionează în virtutea propriului lor sistem de valori, adesea depăşit, ceea ce îi plasează în situaţii tragi-comice. Văzuţi de Nicolae Stan, oamenii din Slobozia au ceva trist şi ridicol, sînt goliţi de idealuri şi speranţe, trăiesc într-un fel de automatism şi în absenţa unui sistem de valori valabil (cele vechi au fost parţial abolite, iar cele noi întîrzie să apară). Privirea autorului către personajele sale este mereu una caldă, încărcată de o foarte umană înţelegere. Inevitabil, citind cartea lui Nicolae Stan, comparaţia cu James Joyce vine de la sine, dar ea nu ştirbeşte cu nimic autenticitatea unui roman în care spiritul locului se îm