Unele institutii ale statului nu au inteles nici pana astazi ca trebuie sa manifeste transparenta fata de cetateni, fie si numai pentru faptul ca sunt finantate tocmai de catre acestia. Legea informatiilor clasificate stabileste foarte clar care sunt datele pe care aceste institutii sunt obligate sa le comunice oricarui cetatean. In cazul in care raspunsul nu este comunicat in termen de 20 de zile, orice roman poate actiona in instanta institutia respectiva, si legea ar trebui sa ii dea castig de cauza. In ciuda repetatelor semnale de alarma trase de mass-media in aceasta problema, obligatia institutiilor statului de a comunica informatiile solicitate starneste zambete ironice si chiar provoaca nemultumiri in randul persoanelor ce le conduc. Se pare ca 50 de ani de cenzura dementa care a cultivat institutia turnatoriei si secretomania au creat niste reflexe care cu greu pot fi anihilate. Uniunea Europeana a sfatuit, in repetate randuri, institutiile statului roman sa ofere informatiile solicitate de cetateni si a somat justitia sa dea castig de cauza persoanelor care au solicitat si nu au primit informatii de interes public. Cu toate acestea, drumul de la Strasbourg pana la Bucuresti sau Constanta e lung si, uneori, plin de peripetii. Asa se face ca, atunci cand am incercat sa obtinem cateva informatii foarte simple la spital, ne-am lovit de refuz pus pe seama birocratiei. Nu demult, aveam nevoie sa stim ce era notat pe fisa de observatie clinica a unui pacient ce fusese internat la chirurgie cu doua saptamani inainte de momentul solicitarii noastre. Asistenta sefa era in concediu si nimeni nu stia nimic, in afara de "Doamna doctor Albici", pe care am cautat-o in nenumarate randuri la serviciu, dar nu am gasit-o. "Dansa vine mai tarziu, dar nu stim exact cand", ni s-a raspuns. Am incercat si mai tarziu, dar tot nu venise, desi ar fi trebuit sa fie de serviciu. Am afl