Acum cîţiva ani, Editura Fundaţiei Culturale Române publica, în engleză, o carte cu un titlu “care vindea”: The Ceauşescu’s Cult, de Anneli Ute Gabanyi. Autoarea era originară din România, deţinea un doctorat în filologie, obţinut în Germania, şi lucrase în anii de dinaintea căderii Cortinei de Fier ca analist pentru ţara noastră al postului Europa Liberă.

Tradusă acum la Polirom, Cultul lui Ceauşescu nu e o lurare de sinteză, ci reuneşte o serie destul de vastă de documente, la origine rapoarte periodice despre regimul comunist din România, înaintate departamentului de cercetare şi analiză al celebrului radio cu sediul la München. Despre foarte multe lucruri e vorba în dările de seamă ale lui Anneli Ute Gabanyi, de la şedinţele Uniunii Scriitorilor la vizitele de la Bucureşti ale diferiţilor şefi de state mai mult sau mai puţin vecine şi prietene, de la reintroducerea controlului asupra maşinilor de scris la pregătirea succesiunii dinastice a cuplului Ceauşescu şi de la congresele partidului şi ale diverselor comitete la subtilele schimbări în ierarhia totalitară.

Un amănunt e absolut necesar pentru înţelegerea cărţii lui Gabanyi, şi anume chestiunea surselor acestor rapoarte de ţară, extrem de importante în activitatea Europei Libere: în vreme ce societatea românească se îndrepta din ce în ce mai accentuat spre o “oralizare” generalizată, informaţiile circulau de la gură la ureche, zvonul era o instituţie, iar lectura printre rînduri, o disciplină academică, undeva, la sute de kilometri depărtare, nişte oameni citeau ziare şi reviste de pe Dîmboviţa, interpretînd fotografii de presă şi declaraţii oficiale, încercînd să pună cap la cap un adevăr la care n-aveau acces direct. Ceea ce pentru cetăţeanul Bucureştiului sau Craiovei de fiecare zi era un soi de al şaselea simţ, de care se folosea inconştient, pentru analiştii Europei Libere era ştii