În nu puţine onorabile familii arabe odrasla dispare de-acasă pentru scrut timp şi nu se mai întoarce, mici bucăţele dintr-însa fiind înapoiate celor ce vor avea, de atunci înainte, de celebrat un erou, unul confortabil cuibărit în acel Paradis, unde bufetul suedez este la orice ceas al mileniului la fel de asortat ca şi în clipa deschiderii, iar alte sorturi de agremente stau permanent la îndemâna celor voluntar jertfiţi în lupta împotriva evreilor şi a cruciaţilor.

Interogaţi, părinţii sunt mâhniţi de a nu fi ştiut nimic despre ce pregătea progenitura lor, îndureraţi de a fi pierdut pe această lume, în care ar fi trebuit să le succeadă, mândri, totodată, şi nu doar de faţa lumii, de a fi dat islamului un nou martir. Că ar fi vorba de un sinistru terorist, un ucigaş răspânditor de groază şi de suferinţă, nici prin cap nu le trece, iar dacă li s-ar sugera fie şi cu menajamente, că din sămânţa lor s-a zămislit un criminal, s-ar simţi profund jigniţi. Dintre toate profesiile ce-i stăteau înainte, junele a ales-o pe aceea ce-l pune bine şi pe lumea asta şi pe cea de dincolo. Un chilipirgiu?

A fi scriitor mi s-a năzărit de timpuriu, din prea îndepărtate văi şi poduri spre a le evoca fără a nu chema în ajutor acea imaginaţie ce dă adesea farmec celor întâmplate şi totdeauna magie celor ne. Terorist n-am avut în genuina-mi juventute ocazia să fiu, cu o singură excepţie când, pe punctul de a zbura din facultate, cu un grup de amici care, de altfel, făcusem tot ce ne stătuse în putinţă să fim băgaţi afară, învederaţi reacţionari, nostalgici ai imperialismului în ultimă fază şi pe punctul de a ni se interzice accesul pe elegantele culoare ale facultăţii avându-i pe fronton pe marii legişti ai antichităţii – proaspăt reconsideraţi, după ce o vreme fuseseră şi ei scoşi din nişele lor, spre verificare – am făcut o propunere. (Ah! marile fereşti, luminoase