In judetele din sudul sau nord-estul tarii, multe case de la tara au ca “obiecte de artizanat” scrumiere mesterite din grenade de exercitiu, furate de pe poligon. In alte gospodarii, unde capul familiei e pasionat de fierarie, poti vedea proiectile transformate in nicovala sau fier de batut coasa. Nu de putine ori, temerarii care nu au anuntat Protectia Civila imediat ce au gasit, in fantana sau pe aratura, un proiectil neexplodat si au incercat sa-l “dezamorseze” cu toporul sau sapa, si-au regretat amarnic curajul. “In Timis, in ultima perioada, nu am mai avut cazuri de acest gen. Oamenii care gasesc proiectile neexplodate anunta imediat Politia, iar seful de Post cheama echipa operativa a Protectiei Civile”, ne-a declarat purtatorul de cuvant al Inspectoratului Protectiei Civile Timis, maiorul Nicusor Stefan. In luna august, specialistii I.P.C.T. au avut nu mai putin de 15 astfel de interventii, proiectile neexplodate fiind gasite si la sat, pe terenuri agricole nelucrate sau in fantani, dar si la oras, in subsolul sau podul cladirilor vechi. De obicei, oamenii stiu ca nu trebuie sa atinga proiectilele sau grenadele si ca trebuie sa anunte imediat Protectia Civila ori Politia. Mai sunt insa destui care vin cu grenada in plasa, la usa Sectiei sau Postului de Politie. Potrivit regulamentelor militare, echipa operativa e mobilizata in maximum 150 de minute de la telefonul care anunta gasirea de munitie neexplodata. De obicei, se folosesc detectoare de metale pentru ca, de multe ori, in locul in care e descoperit un proiectil neexplodat, mai sunt gasite in imediata vecinatate inca doua-trei, ingropate in pamant. Toate aceste proiectile descoperite, fabricate in timpul celui de-al doilea razboi mondial, sunt in stare de functionare daca sunt intregi, fiind deci periculoase. Trecerea timpului si rugina nu le afecteaza prea tare incarcatura exploziva. In luna august au f