Principalele artere de circulatie din Capitala au fost blocate, ieri, din cauza zecilor de semafoare stricate de ploaie. Cozile din intersectii au depasit un kilometru, Politia Rutiera mobilizand Principalele artere de circulatie din Capitala au fost blocate, ieri, din cauza zecilor de semafoare stricate de ploaie. Cozile din intersectii au depasit un kilometru, Politia Rutiera mobilizand ambele schimburi de agenti pentru deblocarea traficului. Circulatia a fost aproape paralizata, la blocajele provocate de semafoarele defecte adaugandu-se viteza redusa de deplasare, din cauza ploii. Surse din cadrul Politiei Rutiere ne-au precizat ca semafoarele s-au stricat (ca de fiecare data cand ploaia dureaza mai mult de o ora) din cauza infiltrarii apei in instalatiile electrice subterane. Bransamentele prost izolate au facut ca apa sa patrunda in fire, suprasarcina provocata de umezeala ducand la caderea sistemului de semaforizare. O alta explicatie este infiltrarea apei in zona becurilor, in special a celor rosii, fapt pentru care numeroase semafoare au trecut la sistemul de siguranta, adica pe galben intermitent. In plus, nici fasungurile in care sunt fixate becurile nu sunt bine izolate si cedeaza usor, din cauza vechimii. Potrivit directorului Manea Petre, din cadrul Administratiei Strazilor, jumatate din semafoarele Capitalei sunt de productie romaneasca si sunt foarte vechi. Printre zonele in care a fost necesara interventia agentilor de circulatie, pentru dirijare, s-au numarat Piata Operei, Bulevardele Eroilor, Kogalniceanu, Magheru, Iuliu Maniu, Regina Elisabeta, Liviu Rebreanu, Eminescu, Colentina, chiar si Calea Victoriei. "Pana acum foloseam becuri scumpe, de import, insa acum am inceput sa folosim si becuri produse la Romlux sau Fieni", ne-a mai spus directorul Manea. Pentru inlocuirea semafoarelor defecte vor fi achizitionate semafoare noi, fabricate la "Elba"