- Editorial - nr. 179 / 12 Septembrie, 2003 Din nou, durere mare in sufletul romanilor! Sincer sa fiu, am vazut multe in viata mea asezata mereu sub semnul involburarilor vremii. Dar ce s-a petrecut la Copenhaga este greu, aproape imposibil, de imaginat pe un teren de fotbal. Incercam, la distanta timpului trecut, sa fim lucizi si obiectivi. Dar nu putem. Nu putem, pentru ca toate, chiar si hotia, au o limita. Nu putem, deoarece am fost, din nou (a cata oara?!) furati, sfidati, insultati ca echipa nationala si ca popor. Nu putem, pentru ca ne supara aceasta nemernicie fata de Romania, fata de un intreg popor, fata de fotbalul romanesc aflat intr-un moment de reala, vizibila, dovedita revenire. Este teribil de greu sa te stapanesti, oricat de puternic ai fi! Iar dovezile ticalosiei sunt la indemana oricui. Inca de la inceput ostilitatea nedisimulata, comportamentul golanesc, pe teren si in tribune, au fost evidente. Sub o vreme caineasca, inmuiati de ploaie si imbibati (imbatati) de bere, sustinatorii echipei daneze au revarsat spre componentii echipei nationale un potop de huiduieli nemeritate, de fluieraturi ca la stana, care nu-si au locul pe un stadion al arhitrambitatei "civilizatii nordice". O adversitate, rece si taioasa, precum glacialitatea fiordurilor! Galeria ostila, s-a vazut bine inca de la inceput, nu avea sa-si faca probleme, din moment ce echipa daneza avea in teren 12 jucatori, nu 11, cel in plus - in persoana elvetianului Urs Meier. Bine orientat dupa "azimutul verzisori", el si-a facut pana la capat datoria: un penalty, in minutul 33, care - conform comentatorilor danezi - "se da doar echipei care joaca pe teren propriu" (noi am spune, "dar nu si Romaniei!"), autul de poarta, in viziunea lui, devine corner, la faulturile grosolane asupra jucatorilor romani, are orbul gainilor, in locul cartonasului rosu el are numai "galben" pentru gazde, totul c