- Social - nr. 179 / 12 Septembrie, 2003 Centrul "Materna" a fost inau gurat in luna aprilie a acestui an, fiind un proiect al Consiliului Judetean Mures, si finantat prin PHARE. Centrul asigura, pentru 6 luni, adapost si hrana foarte tinerelor mame, unele sub varsta majoratului, carora le lipseste posibilitatea de a se intretine. Momentan, acesta este ocupat la capacitatea maxima, fiind gazduite aici 9 mame si 10 copii. Fiecare dintre acestea are propria camera, fiind asistate de un personal compus din psiholog, asistenti sociali, instructor de educatie. Sederea la "Materna" presupune si participarea la cursuri de recalificare profesionala, majoritatea dintre fete lucrand sau fiind pe cale de a ocupa un loc de munca, desi practica a demonstrat ca nu in toate cazurile acest lucru a fost usor: "Fetele au beneficiat de sprijinul AJOFM, dar nu in toate cazurile omul s-a adaptat la locul de munca. Una dintre fete a avut 4 locuri de munca", ne-a spus directoarea centrului, dna Ana Chirtes. Reintegrarea sociala, dupa aceasta perioada, cu noul statut de mama, mai inseamna si participarea la cursurile organizate de HOLT Romania si care le consiliaza in cresterea si educarea copilului. Fetele se simt aici ca acasa (fiind implicate si in proiecte foarte domestice, cum sunt pregatitul zacustii, al muraturilor si al dulcetii), dar sunt constiente ca la un moment dat vor trebui sa se descurce pe cont propriu. Melinda are 20 de ani, "vecinele" de camera descriind-o ca pe "o fata ambitioasa" care, dupa ce a nascut, "a mers sa-si ia diploma", absolvind Scoala Profesionala din Bistrita. "Mi-am gasit de lucru, ne spune Melinda, voi face croitorie si-mi caut un loc unde sa-mi pun capul. Fetita face 7 luni, ii zic "Printesa" si am invatat aici sa-i dau dragoste si s-o mangai. Am depus o cerere la azilul de noapte, care are un etaj cu locuinte sociale. Imi place tot aici. Probleme s