Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O suta de ieseni vor sa-si doneze salariile pe o luna pentru o contestatie la UEFA

Publicat in Adevarul, vineri 12 septembrie 2003 ·

In noaptea de miercuri spre joi, desi socati de furtul ordinar comis la Copenhaga, iesenii au iesit, totusi, pe strada, strigand "Bravo, Romania", multumindu-le astfel lui Mutu, Chivu, Pancu, Dorinel In noaptea de miercuri spre joi, desi socati de furtul ordinar comis la Copenhaga, iesenii au iesit, totusi, pe strada, strigand "Bravo, Romania", multumindu-le astfel lui Mutu, Chivu, Pancu, Dorinel Munteanu si celorlalti componenti ai echipei nationale de fotbal a Romaniei pentru jocul facut. Amarati, umiliti, oamenii au avut, totusi, puterea de a cinsti valoarea. La redactiile unor ziare locale s-au primit numeroase telefoane, prin care cetateni de diverse varste si preocupari solicitau relatii privind demersurile ce s-ar putea face la UEFA si la alte organisme in semn de protest, dar si de cerere a unor reparatii. Unul dintre ieseni, Lungu Florin, care a telefonat la redactia ziarului "Evenimentul", la miezul noptii, si-a oferit, impreuna cu alti vreo suta de prieteni, cunoscuti si vecini, salariul pe o luna pentru intreprinderea demersurilor catre UEFA. "Oare nu se poate face nimic impotriva unui asemenea arbitraj? Federatia trebuie sa faca o contestatie la UEFA, iar eu si inca peste o suta suntem dispusi sa ne donam salariul pe o luna pentru achitarea taxei aferente" .

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia Român de 22 de ani reținut la Soci, acuzat de spionaj în favoarea Ucrainei

Ziua Constanta acum o ora
Un cetățean român în vârstă de 22 de ani reținut la Soci a mărturisit că a colaborat cu serviciile secrete ucrainene, notează agenția rusă de presă Tass. Un cetățean român în vârstă de 22 de ani reținut la Soci a mărturisit că a colaborat cu servici

Două tramvaie, implicate într-un accident în Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Două tramvaie au fost implicate, vineri, într-un accident rutier în Bucureşti, în Piaţa Eroii Revoluţiei, dar nu au fost persoane rănite. ”La data de 25 aprilie a.c., în jurul orei 09:20, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la f

VREMEA Alerte cod galben de averse şi vijelii în majoritatea regiunilor, până duminică dimineaţa

G4Media acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, noi atenţionări Cod galben de vreme instabilă, valabilă treptat, până duminică dimineaţa, în trei sferturi din ţară. Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de vineri, între orele 12:

Ilie Bolojan: Marcăm 20 de ani de la semnarea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană - o oportunitate să recunoaştem beneficiile apartenenţei la UE şi să ne concentrăm pe consolidarea acestui parcurs

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Iliew Bolojan a transmis, vineri, un mesaj cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la semnarea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, apreciind că momentul ne oferă oportunitatea de a recunoaşte beneficiile aparten

Fost judecător CCR, despre judecătorul Curții de Apel Ploiești: „Era un mare anonim și acum toată țara vorbește despre el”

Mediafax acum 2 ore
„Judecătorul acela care a pronunțat decizia cred că la momentul prezent jubilează. Era un mare anonim și acum toată țara vorbește despre el. A aruncat o piatră în apă și noi căutăm să-i vedem efectele. Efectele sunt zero, nu există efect în afară de

Video Cine este generalul rus care a fost ucis în explozia unei mașini în Moscova

Adevarul acum o ora
Un ofițer militar rus de rang înalt a fost ucis vineri, 25 aprilie, după ce o mașină a explodat în orașul Balașiha din regiunea Moscova.

Cod galben de inundații pe râuri din 24 de județe, în weekend

Mediafax acum 51 minute
Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râ

Ortodocşii sărbătoresc Izvorul Tămăduirii, praznic închinat Maicii Domnului

News.ro acum 8 ore
Ortodocşii sărbătoresc în fiecare an, în prima vineri după Paşti, Izvorul Tămăduirii, un praznic închinat Maicii Domnului. Credincioşii vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasm

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul F.C. Voluntari – Csikszereda, sâmbătă, 26 aprilie 2025, de la ora 12.00

Gandul acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal F.C. Voluntari – Csikszereda, sâmbătă, 26 aprilie 2025, de la ora 12.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobr

Sorin Grindeanu: Sezonul estival trebuie să ne prindă cu lotul 3 din A0 dat în circulaţie, astfel încât toţi cei care vin dinspre Piteşti pe autostrada A1 să ocolească Bucureştiul şi să iasă spre Constanţa

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, le-a cerut directorilor din cadrul CNAIR şi secretarilor de stat din minister ca, până la începerea sezonului estival, să fie dat în circulaţie Lotul 3 din autostrada A0, astfel încât de la Piteşti la Cons

Vremea

București
acum

25°
vin.

10°/26°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/16°
lun.

6°/16°
Iasi
acum

27°
vin.

12°/27°
sâm.

11°/18°
dum.

5°/15°
lun.

4°/16°
Constanta
acum

25°
vin.

9°/25°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/13°
lun.

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

11°/23°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
Timisoara
acum

23°
vin.

12°/23°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/16°
lun.

10°/19°