PNTCD a capatat un singur post in CA-urile regiilor
Filiala craioveana a PNTCD s-a ales cu un singur reprezentant in consiliile de administratie ale regiilor din subordinea consiliului local, din cauza ca doi consilieri, membri ai acestei formatiuni politice, au migrat la alte partide. Primul care a plecat a fost Dragos Cotarcea, care s-a inscris in PNL in urma cu aproape doua luni, urmat recent de consilierul Florin Stanescu, acum, membru al Actiunii Populare. In sedinta extraordinara de miercuri a consiliului local, atunci cind s-au validat propunerile partidelor pentru CA-urile regiilor, singurul taranist ramas in consiliu, Emil Dumitrescu, a cerut a doua oara suspendarea mandatului lui Cotacea (fugarul la PNL) pe motiv de cumul de absente la sedinte. Implicit, in locul lui urma sa fie numit un consilier propus de taranisti si astfel partidul sa capete mai multe posturi in CA-uri, insa, cu numai zece sustinatori, propunerea nici macar nu a intrat pe ordinea de zi. In consecinta, cei mai multi reprezentanti ii are PSD-PSM (11), urmat de PD (trei), PRM si PNL (cite doi) si de PNTCD si PER (cite unul).
Un singur cintar pentru biscuiti si detergent
Inspectorii mehedinteni de la Protectia Consumatorului au verificat in ultimele zile opt magazine si doua café-baruri din comunele Salcia, Vrata si Cujmir. Au fost depistate la comercializare produse cu abateri de informare-etichetare, in valoare de 2,3 milioane de lei. Produsele si preparatele din carne, respectiv salam si sunca afumata, dar si produsele alimentare oferite spre comercializare la vrac, respectiv napolitane, biscuiti, vegeta si alune, nu aveau mentionate numele si adresa producatorului, compozitia si termenul de valabilitate. Alte abateri depistate de inspectorii OJPC Mehedinti au fost: comercializarea produselor in conditii de igiena necorespunzatoare, cintarirea mai multor sortime