La 15 septembrie, scoala romaneasca se trezeste cu curtea plina de petitori. Dintr-o fata batrana si nitel cam suie, devine brusc o juna cu bujori in obrajiori, careia ii fac temenele toti craii, mai La 15 septembrie, scoala romaneasca se trezeste cu curtea plina de petitori. Dintr-o fata batrana si nitel cam suie, devine brusc o juna cu bujori in obrajiori, careia ii fac temenele toti craii, mai noi sau mai vechi: presedintele, premierul, ministrul Educatiei, senatori, deputati, primari, consilieri, politisti, jandarmi, inspectori. Zapacita de atatia curtezani, ea uita o zi ca in toate celelalte 364, mandretea de flacai o ocoleau ca pe o piaza rea si le iese in intampinare cu ce haina mai acatarii are la indemana, cu stergar, paine si sare, covor rosu si flori. Ascultand prima fraza a mesajului presedintelui Iliescu, care vorbeste despre "inceputul noului an scolar" ca despre "un prilej de bucurie si speranta" si despre "sistemul educatiei nationale" ca despre "avanpostul viitorului", adica "locul in care se pregatesc cei care vor face Romania mai prospera si mai respectata", esti tentat sa crezi ca toata puterea politica a acestei tari e patrunsa pana-n rarunchi de importanta si rolul educatiei. Vazandu-l pe premier ca in prima zi a saptamanii face maraton intre trei locuri, pentru a participa la deschiderea cursurilor, asta dupa ce si-a condus fiul, ca orice parinte, la scoala, fara bodiguarzi si sirene, iti vine a crede ca acest guvern este mai aproape decat oricare altul de adevarata si netrucata fata a invatamantului. Iar cand ministrul insusi declara ca va deschide anul scolar undeva la talpa tarii, ca sa inteleaga oamenii ca nu numai orasenii se bucura de grija primului educator al Romaniei, nu-ti ramane nimic altceva de facut decat sa spui ca de maine toate neimplinirile sistemului national de invatamant vor fi amintiri. Festivismul si gargara sunt calamitat