Sarbatorile nationale comporta, de regula, semnificatii majore pentru o colectivitate, indica momentul implinirii sale istorice, fie ca este vorba despre obtinerea independentei fata de o metropola imperiala, fie despre rasturnarea unei dictaturi interne. Cazul Republicii Moldova intruneste, la prima vedere, ambele ipostaze: la 27 august 1991 Moldova dintre Prut si Nistru, sau ceea ce fusese format in baza vechiului teritoriu romanesc al Basarabiei, ocupat de URSS in iunie 1940, isi proclama eliberarea de sub stapinirea sovietica. In acelasi timp, era abolit regimul partidului unic – element ce plasa acest stat, cel putin la modul declarativ, alaturi de alte tari est-europene care isi restabileau libertatile democratice si legiferau dreptul la proprietate privata.

Insa independenta nu a fost un proiect urmarit cu consecventa de basarabeni – ca treapta spre deplina lor emancipare –, ei au irosit acest „dar al destinului“ intr-un mod iresponsabil, miop si las. A 12-a aniversare a evenimentului de la 27 august 1991 a indus in Republica Moldova un aer suprarealist. Intoarcerea la putere a garniturii dure a fostei nomenclaturi sovietice, sub conducerea lui Voronin, s-a datorat lipsei unui autentic proces de de-comunizare in Basarabia, rapacitatii si incapacitatii administrative a fostelor guvernari alcatuite preponderent din comunisti reciclati, vopsiti peste noapte in democrati. Azi, aderenta maselor la ideea de independenta este extrem de scazuta, intrucit multi moldoveni o asociaza nu cu dobindirea libertatii, ci cu scaderea progresiva a nivelului de trai („ce lipsa de respect pentru spirit!“ – veti exclama, probabil, dar pentru a nu va impacienta prea tare ajunge sa priviti in jurul vostru si va veti linisti). Astfel ca politica de restauratie a noilor guvernanti din ultimii doi ani si jumatate, ofensiva lor impotriva limbii romane, istoriei si identitat