S-a pornit de la ipoteza ca exista o cultura europeana, ireductibila la culturile nationale care o compun, dar aflata la baza si imprejurul radacinilor lor, ca pamintul dintr-o gradina. Asa au inceput intilnirile poetilor francofoni de la Budmerice, Slovacia, organizate de mereu energicul Michel de Maulne, director al Teatrului Molière din Paris, si sustinute de Ministerul Culturii din Slovacia, ca si de alte citeva ministere omoloage, printre care si cel roman.
Dupa un an de discutii intre poeti si traducatori din Slovacia, Polonia, Bulgaria, Macedonia, Grecia, Lituania, Moldova si Romania, de schimburi culturale formale cit mai ales informale, s-a realizat proiectul unui festival de poezie est-european.
Cap à l’Est a fost o initiativa laudabila, dar, ceea ce e mai important, originea unui fapt: festivalul „european reunind poezia, teatrul si muzica“ s-a intimplat, intre 21-24 august, in burgul medieval Banská Sˇtiavnica.
E drept, nu orice pionierat merita remarcat. Apoi, naratiunile fondatoare au astazi un aer desuet si au fost, de curind, inmormintate intr-o virsta culturala occidentala revoluta. De aceea mi-e greu sa relatez un gest inaugural, stiind ca ma pindeste mereu de dupa colt pateticul. Trebuie spus, insa, ca prima editie a festivalului la care am participat nu s-a nascut usor. Ca poate s-ar fi naruit eforturi indelungate daca n-ar fi fost entuziasmul unor oameni care iubesc limba franceza si Europa (intr-o sinteza amintind, ma rog, de o vocatie civilizatoare a carei umbra mai pluteste in constiinta descendentilor lui Voltaire), daca n-ar fi fost demodatul, poate, dar fructuosul patriotism local al unor burg-ezi care s-au trezit gazdele unui eveniment international.
Faptul ca, de-a lungul a patru zile, intre vechi ziduri medievale, in sali care respirau istorie sau pur si simplu la poalele unor dealuri altadata doldora d