Augustin BUZURA
Tentatia risipirii
Editura Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 2003,
280 p., f.p.
Augustin Buzura a publicat de curind la Editura Fundatiei Culturale Romane un volum de confesiuni, o recapitulare selectiva a proiectelor si a realizarilor sale literare intinse pe patru decenii – toate obsedante si tulburi –, de la cele doua mici volume de nuvele (Capul Bunei Sperante si De ce zboara vulturul?) pina la romanul postdecembrist Recviem pentru nebuni si bestii (1999). Tentatia risipirii aduna o seama de insemnari facute de Augustin Buzura la finele anilor ’90, dezvaluiri „din culisele cenzurii“, profesiuni de credinta (mai mult ori mai putin inedite) ale unui romancier obsedat de calitatea de martor si de o etica a scrisului, destainuiri vizind procesul de creatie precum si citeva interviuri recente.
Titlul, Tentatia risipirii, ascunde – fireste – o litota, caci marturisirile de fata exclud totusi omenestile neimpliniri. Cititorul intelege de la primele pagini ca „risipire“ se cade inlocuit printr-un antonim – oricare din gama vocabulelor menite sa evoce rezistenta („prin cultura“), lupta (cu cenzura, cu Securitatea, cu inertia lumii comuniste), victoria (etica si estetica). Ca dovezi graitoare pentru istovitorul razboi de uzura in care s-a lasat antrenat in vremea comunista, Augustin Buzura citeaza pe pagini intregi din planurile de masuri continute de dosarul sau de „urmarire informativa“. Dar argumentele sale preferate – nu discutam aici cit de rezistente la „Judecata de Apoi a literaturii si a vietii“ – sint Absentii, Fetele tacerii, Orgolii, Vocile noptii, Refugii, Drumul cenusii, romane masive, carti-marturie, „curajoase“ in contextul literaturii de dinainte de 1989, tot mai slab cotate la bursa valorilor literare dupa Revolutie, cind asupra lor – ca de altfel asupra tuturor romanelor etichetate dr
