Anul 1970 a fost pentru Mircea Eliade un an marcat de trei evenimente importante. Pe 7 ianuarie, a fost numit Doctor Honoris Causa of Human lettres al Universităţii Loyola din Chicago. Mai târziu, pe 8 iulie, a primit titlul de Membru corespondent al Academiei Britanice. În fine, în august/septembrie a făcut un voiaj în Suedia şi Norvegia spre a participa la Congresul internaţional de istorie a religiilor, care s-a ţinut la Stockholm. Despre acest din urmă eveniment îi relata Eliade poetului şi ziaristului Horia Roman, în scrisoarea, aflată în arhiva Şerban Cioculescu, trimisă pe 6 mai 1970.

Eliade intenţiona apoi să ajungă la Paris unde, “cu ajutorul lui Dumnezeu şi intervenţia d.lui Macovescu”, spera să-şi revadă sora, pe Corina. Vine vorba despre două cărţi recent apărute, semnalate lui Horia Roman de Mircea şHandocaţ: /Maitreyi – Nuntă în cer, tipărită în ţară şi De Zalmoxis à Gengis-Khan, publicată la Paris, pe care i le promite. Tonul scrisorii, familiaritatea adresării, conturează, în puţine propoziţii, o veche relaţie de amiciţie.

Într-adevăr, Horia Roman face parte din generaţia lui Mircea Eliade (n. 1910 la Constanţa). A debutat la 17 ani cu versuri şi proză în „Bilete de papagal”. A lucrat apoi în redacţia ziarelor „Adevărul” şi „Dimineaţa”. Colaborează la „Stânga” şi „Cuvântul liber”, apoi la „Timpul” (între 1937-1942). Este trimis corespondent al agenţiei de ştiri Rador la Roma, în 1940, fiind apoi acreditat ca ataşat de presă pe lângă Sfântul Scaun. În 1943, se stabileşte definitiv la Roma. Ani de zile a fost redactor-şef al publicaţiei „Bulletin européen”, editată de I.C. Drăgan. În momentul în care politica publicaţiei a devenit favorabilă regimului comunist de la Bucureşti, Horia Roman şi-a dat demisia. A murit în 1982, la Roma, după ce în 1969 publicase volumul Cenuşa visărilor noastre, „amintirile unui ziarist prof