Întotdeauna la şedinţele de redacţie, de cînd am păşit aici, ochii mi-au picat invariabil şi îndelung, uneori, pe un panou mare şi impozant ce domina un perete al încăperii. Refugiu şi popas. O schiţă de decor, un studiu în alb şi negru de la Revizorul lui Pintilie din ’72, un spectacol despre care vorbim adeseori în întîlnirile noastre pentru sumar. Ani de zile am studiat fiecare linie, fiecare tuşă, îngroşările, haşurările, indicaţiile scrise în prelungirea unui obiect, am măturat în sus şi-n jos atmosfera bine conservată a unui mare spectacol făcut de mari artişti, mi-am populat desenul cu actori şi cu mişcările lor, m-am plimbat pe pasarelă, m-am mutat de pe un scaun pe altul, am refăcut, secvenţial şi fragmentar, momente dintr-o montare pe care n-am văzut-o decît prin ochii celorlalţi, o punere în scenă care se modulează în imaginaţia mea din amintirile altora, subiective, ale celor ce-au văzut Revizorul lui Pintilie de la Bulandra. A fost primul lucru de care m-am ataşat în redacţie. Schiţa de decor am primit-o cadou, acum doi ani, de ziua mea. Ea poartă semnătura extraordinarului artist Paul Bortnovschi şi este pusă la loc de cinste în casa mea.

“Aspiraţia mea aş numi-o scenografie de stare. Aspir către un decor de stări, doresc crearea scenică a unei structuri de stări, a unor sisteme de stări. «Starea» reprezintă aspiraţia mea, tema meditaţiilor mele scenice. Obişnuiesc chiar, în notele mele, ca un mod de lucru, să încerc să «enunţ» stările, să mă apropii de o conceptualizare a lor… Schiţez formulări ca «demnitatea sărăciei absolute» – Inima mea este pe înăţimi de Saroyan – sau un decor «al imensei prostii», «al stupidităţii» – Căsătoria şi, respectiv, Revizorul.”

Am avut bucuria să citesc zilele acestea o carte, unică pînă acum la noi din punctul de vedere al domeniului investigat, despre o anumită profesiune şi despre un pr