A apărut, datorită lui Ion Mărgineanu această culegere de pagini memorialitice dedicate lui Iosif Pervain. A fost un profesor remarcabil la Filologia clujeană, vreo trei decenii după al doilea război mondial, dar în afara istoricilor literari şi a unor generaţii (două-trei) de profesori de limba şi literatura română care s-au şcolit la Cluj, la acea venerabilă Alma Mater Napocensis, opera şi meritele lui culturale şi didactice nu sunt cunoscute. De aceea, consider necesare câteva sumare, date biografice. Născut la Cugir în 1915, studiază în oraşul natal (pe atunci comună) şi la liceul, renumit în Transilvania interbelică, „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, după care urmează Facultatea de Litere şi Filologie din Cluj, cu profesori vestiţi ca Gh. Bogdan-Duică, Sextil Puşcariu, D. Popovici, Ion Breazu ş.a. Mulţi consideră că D. Popovici a fost maestrul şi mentorul său în formaţia de istoric literar, deşi modelul Gh. Bogdan-Duică, istoric literar pozitivist, de informaţia stufoasă, pe cât posibil exhaustivă, nu este de neglijat. Asistent universitar la catedra de istoria literaturii române condusă de D. Popovici, după 1958 pentru Iosif Pervain începe o spectaculoasă ascensiune universitară. A scris puţin totuşi. În afară de teza de doctorat, susţinută la D. Popovici, în 1948, despre influenţa preromantismului englez asupra literaturii române, a publicat doar o singură „carte de autor”, în Studii de literatură română, Editura Dacia, 1971, e drept „o carte savantă”, cum o şi consideră Mircea Zaciu, fostul său student şi, mai târziu, coleg de catedră. În revistele universitare sau de specialitate, precum şi în publicaţiile literare a mai scris articole, pe la soroace aniversare şi comemorative, în care impresiona prin armătura documentară infailibilă şi prin muşcătura ironiei într-un savuros limbaj ce îmbina regionalismul ardelean, cu termenul rar, livresc.

@N_P