Documente inedite
„Bună-i sarea în bucate,
Iar sărarul multe poate...”
(folclor vîlcean)
Povestea a mai fost spusă de vreo două-trei ori, dar superficial, lacunar şi fără o bază documentară strictă. Neajunsuri pe care astăzi le putem, parţial, remedia. Restul îl vor face alţii.
La 5 noiembrie 1993, în capitala României a avut loc un eveniment memorabil: dezvelirea statuii lui I. L. Caragiale. Lucrarea sculptorului C. Baraschi, realizată în anii ’50, zăbovise cîteva decenii în curtea Editurii „Cartea Românească”, ascunsă privirii trecătorilor de ghirlandele viţei sălbatice, deşi preferinţele celui eternizat în bronz ar fi impus mai degrabă hameiul... Monumentul a fost aşezat într-un scuar de pe strada Maria Rosetti, peste drum de o fostă locuinţă a scriitorului. Nu însă pentru mult timp. La 17 iunie 2002, forţe obscure şi certate cu legea au înhăţat statuia sub pavăza întunericului şi au dus-o în faţa Teatrului Naţional. Cu prilejul transferului ocult, Caragiale şi-a pierdut soclul, dobîndind în schimb un postament jalnic, mai înalt cu o şchioapă decît peluza înconjurătoare. Cine a avizat năstruşnicia? Cine îşi asumă răspunderea? Pentru un început de lămurire a chestiunii, sine ira et studio dăm cuvîntul documentelor.
1.
Teatrul Naţional
„I.L. Caragiale”
Cabinetul directorului general
[ştampilă:]
Registratura Teatrului Naţional I.L. Caragiale
Nr. înreg. 2569
Ziua 02 Luna 07 Anul 2001
Către
Administraţia Monumentelor şi
Patrimoniului Turistic
Fax: 6504170
Stimate Domnule Necula,
Având în vedere că anul viitor este anul I.L
