- Social - nr. 185 / 20 Septembrie, 2003 La inceput de an scolar, ma trimite gandul cu peste o jumatate de veac in urma si ma revad elev in anul I al Scolii pedagogice din Reghin. Eram 56 de elevi in clasa, cu varste intre 14 si 24 de ani, ca urmare a vitregiilor razboiului. Profesorii, cei mai multi, erau si dansii noi, pentru ca reforma invatamantului din anul 1948 a avut ca obiectiv destramarea colectivelor profesorale din liceele cu traditie si trimiterea profesorilor din orasele de resedinta in altele, sau chiar la sate. Cei care nu fusese arestati sau exclusi din invatamant. In ciuda straduintei unor profesori si a comportarii demne a multora dintre colegi, erau destuli zburdalnici.Multi continuau si atunci sa se manifeste galagios. Intr-o astfel de atmosfera intra in clasa, intr-una din zile, o femeie maruntica, cu parul lins, imbracata cu un loden maro. S-a oprit langa catedra, asteptand ca intarziatii sa-si gaseasca locurile. Cativa se intrebau cu glas tare: "Cine-o fi si asta? Ce-i cu ea?» Cum doamna se afla in fata clasei, "simtitii" s-au ridicat in picioare si linistea s-a asternut, dupa cateva momente de asteptare.Atunci s-a auzit un glas aproape stins: "Eu sunt profesoara d-voastra de stiinte ale naturii si vom face impreuna aceasta materie." Pe fetele unor elevi si-a facut loc uimirea, altii, aplecati in spatele colegilor, schitau diferite gesturi, convinsi ca treaba va merge dupa gandul lor. Nu ne-a zis nici sa fim atenti si nici cum sa ne comportam, ci a privit numai peste clasa, iar cand linistea s-a asternut pe deplin, s-a intors spre tabla si ne-a scris titlul lectiei: "Celula". A incercat apoi un dialog cu clasa in legatura cu subiectul lectiei, dar elevii nu l-au putut sustine. Atunci, din cateva trasaturi de creta, a aparut pe tabla celula, insotita de explicatii clare, care au inceput sa curga, si nimeni n-a mai asteptat sfa