Draga domnule Valerian Sava,
Va raspund cu intirziere la scrisoarea deschisa pe care ati avut amabilitatea sa mi-o adresati in Nr. 183 al Observatorului... Exista – ca intotdeauna – „motive obiective“, dar as fi ipocrit daca n-as recunoaste ca mai exista ceva: s-o numesc „aceasta lehamite“? Dezinteres? Sentiment al inutilitatii? Sau – poate – lipsa unui sentiment al urgentei?...
Domnule Sava, textul dvs. cuprinde – ca intotdeauna – o arborescenta de argumente (care sint, toate, juste); printre rinduri, sugestia – cu care ma flatati – ca as putea oferi (eu, cel retras de bunavoie „departe de lumea „dezlantuita“) oaresce solutii... Or, mie mi se pare – o sa va sochez! – ca lucrurile sint mult mai simple decit par. Situatia este intr-adevar – cu un cuvint vehiculat mai nou de colegul nostru Chirilov – „octopusica“ (adica seamana cu o caracatita), dar solutia nu cred ca trebuie sa se ocupe de fiecare dintre bratele respectivei caracatite – reduplicind dezordinea flasca a situatiei.
S-o spunem pe sleau: este vorba despre coruptie. Iar coruptia este prezenta in Romania – de ce-ar fi scapat Cinematografia? – de la vladica pina la opinca, de sus in jos si de la dreapta la stinga, ceea ce se cheama ca nu este mica, ci „endemica“... Ca o numim nepotism, clientelism sau lichelism, putin conteaza; ea-si face de cap, „octopusic“, si in Cinematografie, conform principiului: daca tot sint putini bani, de ce sa nu-i sugem si pe aia? Cu-atit mai mult cu cit, fiind vorba de un domeniu „discret“, sustras atentiei publice, treaba se poate face in stil mare, fara a da socoteala nimanui...
Cind am spus – in Dilema consacrata Filmului – care sint pasurile mele, in calitate de critic de film, am inceput (si, din motive de spatiu, cam tot acolo am si ramas) cu confratii mei, criticii din Asociatia aferenta: era, cred, normal sa invoc un domeniu p
