Marin MINCU

cum mi-am inscenat un accident de masina

Editura Vinea,

Bucuresti, 2002,

78 p., f.p.

Cel mai recent volum de poeme al lui Marin Mincu se intituleaza cum mi-am inscenat un accident de masina si a aparut in 2002 la Editura Vinea. Cartea se compune din cinci secvente mari, care pot fi citite ca poeme disparate, dar si ca un intreg. De altfel, in ultimul poem, ma aflu suspendat pe platoul alpin, autorul face o trimitere catre prima secventa a cartii, sugerind caracterul ei inchegat.

Deplina maturitate la care a ajuns poezia lui Marin Mincu se poate observa, cred, atit privind libertatea retorica pe care si-o asuma autorul, cit si prin densitatea de semnificatii ce structureaza secventele. Marin Mincu mizeaza, in acest volum, pe narativitate si, deloc intimplator, elementele prin care poate fi mai lesne definit demersul din cum mi-am inscenat un accident de masina pot fi preluate din arsenalul prozei. De altfel, antologabila prima secventa a cartii, cum mi-am inscenat un accident de masina la iesirea din padurea sarului in ziua de duminica 3 martie 2002, mi-a amintit de o proza a lui Dürrenmatt, mai mult decit de suratele poezii. Poemul citat are 25 de parti si este orchestrat pe mai multe niveluri de semnificatie. Povestea incepe cu o calatorie cu automobilul spre Craiova sau, ca sa folosesc grafia autorului, craiova. Mai intii e de observat ca eul isi exerseaza limitele accelerind: „nu se aude cum masina inainteaza spargind aerul/ desi evolueaza cu 120 de km pe ora/ asta e viteza minima cind mergi singur/ nu-ti este teama decit daca mai ai pe cineva alaturi/ cind nu e nimeni accelerezi tare/ vrei sa vezi cum e daca ajunge la 160 km si incetinesti doar cind peisajul se estompeaza periculos/ transformindu-te intr-o culoare plasmatica/ ce absoarbe totul ca un magnet enorm“. Viteza nu e singura forma pr