Vara imi pare, prin excelenta, anotimpul pentru spectacole de granita, fie ele comerciale sau de arta. Cum insa diversitatea caracterizeaza prea putin peisajul nostru teatral, exemple de dat nu sint foarte la indemina. Combinatia teatru-muzica, de pilda, a generat prea putine spectacole de referinta si in nici un caz vreun curent nou. Retrospectiv privind, nici la capitolul „genuri consacrate“, lucrurile nu stau cu mult mai bine.
De-a lungul stagiunilor, prin citeva teatre din tara s-au razletit doua-trei productii, tributare, mai toate, unei idei vagi despre cum ar trebui sa arate astazi musical-ul la romani. Asa au fost tentativele regizorului Tudor Petrut de a transplanta experienta sa americana pe scenele teatrelor din Constanta sau din Arad, unde a montat Crazy Cats si, respectiv, Virstele dragostei de Tudor Musatescu. Intentia, neacoperita de posibilitatile si/sau de disponibilitatile trupelor, confruntata cu precaritatea dotarilor sceno-tehnice si a bugetelor limitate, a condamnat incercarile la esecuri nici macar rasunatoare, descurajindu-l pina la abandon pe initiator. Nici celelalte spectacole, realizate sub auspicii la fel de putin favorabile, nu au avut o soarta mai buna. Pentru marea lor majoritate, premisa de lucru au constituit-o textele lui Tudor Musatescu: Profesorul de franceza, Titanic Vals, ...escu, Sosesc deseara, Visul unei nopti de iarna. N-a convins nici formula retro cu iz de anii ’70 a lui Atila Vizauer (Profesorul de franceza de la Teatrul Dramatic din Galati), si nici adaptarea in spirit electoral a Feliciei Dalu (Votati ...escu! de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt). Daca suportul muzical – George Marcu si, respectiv, Cornel Fugaru – a fost relativ acceptabil, abstractie facind – ori intelegind – motivele melosului de tonomat de altadata, marea dificultate, aproape insurmontabila, a aparut la alcatuirea unei distributii
