Mai bine mai tarziu decat niciodata, in ce priveste demersul AOAR! Mai ales ca, spre cinstea sa, a fost, dupa cunostintele noastre, singura organizatie patronala care s-a exprimat impotriva unui asemenea proiect abominabil al guvernului. Exponenti ai AOAR - de la presedintele Florin Pogonaru la membrul fondator Dan Voiculescu - au subliniat, in mod corect, inadmisibilitatea unei asemenea amnistii decurgand din faptul ca aceasta i-ar pune pe acelasi plan pe cei care nu si-au platit ani si ani obligatiile financiare la bugetele publice cu cei care, din greu, au facut aceste plati si care ar fi, printr-un asemenea act, pusi in postura ridicola de fraieri.
Hazardul moral determinat de o astfel de amnistie ar risca sa puna pe butuci intreaga economie, intrucat, in loc sa-i forteze pe rau-platnici sa-si achite obligatiile, ii incurajeaza de fapt pe bun-platnici sa devina rau-platnici. In context, s-a accentuat asupra absurditatii impactului unui asemenea act normativ. Chiar daca bun-platnicii, desi frustrati si umiliti, si-ar mentine, sa zicem, comportamentul de plata, statul nu se va alege cu nimic in plus de la rau-platnicii de pana acum, caci acestora li se va intari convingerea ca nu le va misca in continuare nimeni vreun fir de par, daca, in loc de a fi scosi din joc, li se administreaza o iertare a pacatelor.
Ceea ce nu s-a putut gasi insa in rechizitoriul AOAR a fost vreo opinie in legatura cu probabil cea mai grava dintre implicatiile unei amnistii fiscale precum cea cu pricina. Proiectul de ordonanta, nefiind de fapt foarte explicit, referirile AOAR s-au putut limita la o amnistie fiscala pentru firmele de stat, dandu-i-se astfel interpretarea ca ar fi vorba de o concurenta neloiala fata de sectorul privat. Numai ca tocmai absenta unei explicitari in privinta subiectilor amnistiei propuse lasa loc presupunerii ca aceasta ar urma sa fie, de fapt, gen
