Cand patria m-a chemat la oaste, pentru a fi recrutat, am trecut prin fata unei comisii, imbracat si dezbracat prin fata catorva medici. Asa am fost declarat apt pentru serviciul militar obligatoriu. Nu m-a intrebat nimeni daca am probleme particulare, nimeni n-a fost curios sa afle daca n-am gargauni in cap.
Anul asta, baiatul meu cel mare, care a terminat primul an de facultate, primeste acasa ordinul de incorporare. Nu l-a recrutat nimeni si nici de sanatate n-a fost intrebat de careva de la MApN. S-a trezit cu soldatul la usa, a semnat de primirea hartiei; seara imi arata si mie ordinul. Mai intai am inceput sa rad si l-am sfatuit sa-si pregateasca valiza.
Dupa cateva minute insa, mi-a pierit veselia. Armata nu face bancuri. Vrea sa incorporeze pe cineva, fara sa aiba habar ca acel cineva n-a fost recrutat si ca flacaul care trebuie sa-si faca valijoara face studii superioare la o facultate de stat, in Bucuresti.
Dar daca ordinul de incorporare l-ar fi primit un tanar de 19 ani care nu stie ca mai intai ar fi trebuit sa treaca prin filtrul recrutarii? Unul care nu face facultate si n-are vreun handicap fizic evident, incat sa fie trimis acasa? Inteleg, omeneste, ca, de cand se vorbeste despre profesionalizarea armatei de sus pana jos, functionarii care se tem sa nu-si piarda posturile pe la comisariatele militare se uita cu un ochi la dosare si cu celalalt la ofertele de munca din paginile de mica publicitate ale ziarelor. Dar, asa, ajungem sa imbracam in uniforma patriei si pe cine e cazul si pe cine nu.
Cu alte cuvinte, n-ajunge ca de momentul recrutarii trec tineri al caror loc ar fi la psihiatrie, nu intr-o unitate militara. O birocratie iresponsabila poate trimite in armata si pe unii care n-au trecut nici macar prin acest filtru.
Ma intorc la propriile mele amintiri de militar in termen, din urma cu aproape treizeci de ani. Can
