Adrian Nastase are momente cand e bantuit de idei putine si fixe, ca figurinele unui ceas medieval. Printre ele, alaturi de vanatoare, cuvantari, sete de aplauze, scrisul si publicarea cartilor pe bani publici, colectii de arta si case, racolari de primari si parlamentari, la loc de cinste se afla amorul pentru fostii securisti. Presedintele PSD-ului are o gandire pragmatica si, in loc sa cutreiere ruinele comunismului, prefera sa priveasca in viitorul de aur al fondurilor europene si al campaniei prezidentiale. Problema securistilor este a trecutului, iar cei care vor sa se ocupe de ea sa-si scrie memoriile. Avea si de ce gandi asa. Pragmatismul l-a facut ce e. Nu poezia l-a scos din bezna Tartasestiului natal si l-a adus in miezul unui ev aprins. Nu filosofand bovaric a ajuns el mandru carmaci cu o biografie misterioasa, dar plina de succese. Nu studiile si cercetarile juridice i-au pus in brate colectia de pictori si case. Dragostea de Securitate l-a ajutat sa treaca de raspantiile vietii. Ristea Priboi i-a fost ca o sotie grijulie, care l-a insotit pe campul muncii politice ani de zile, l-a sfatuit, l-a ingrijit si l-a ridicat unde e cu experienta lui de viata. Caci si Ristea Priboi este, se pare, un pragmatic. Cum sa nu fii pragmatic cand dulapul guvernarii geme de cadavre si e tot mai greu de inchis? Cum sa nu fi pragmatic, cand banii de cosnita sunt pe mainile fostilor securisti si ai nevoie de amprenta lor pentru a patrunde in conturile de banci?

Astfel ca, atunci cand un personaj ca Adrian Nastase, moale la istorie, dar tare-n memoria scurta, le transmite lingatorilor de dosare de la CNSAS, cum a facut-o recent, ca-n ei e speranta de sanatate a vietii publice, ca nu trebuie sa cedeze presiunilor, implorand opinia publica si scena politica sa-i sustina sa publice lista cu fostii securisti care au facut politie politica inseamna ca undeva in microcos