Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ion Calin si-a promovat un fin

Publicat in GAZETA de SUD, marți 23 septembrie 2003 ·

Pe nesimtite, rude si figuri din anturajul prefectului Ion Calin isi fac loc in primele rinduri ale puterii politice. In noua schema de comanda a PSD Craiova apare, de citeva zile, un anume Gheorghe Unguru, de meserie „fin al lui Calin“, pentru ca deocamdata nu prea stie nimeni de unde sa-l ia. Nou-promovatul a fost prezentat organizatiei drept director al Trustului de Constructii 1 apartinind SIF Oltenia, insa de o buna bucata de vreme aici se afla in capul trebii nasul lui Dinel Staicu, Bebe Serbanescu. Cu doar citeva mustaceli impotriva, Unguru a fost saltat simbata, in sala Filarmonicii, intr-unul din posturile de vicepresedinti la PSD Craiova, alaturi de viceprimarul Antonie Solomon, Monalisa Galateanu, Luminita Slavu, Daiana Dumitriu, Mihaela Mirea (din partea TSD), Mihai Neagoe si Iulian Ocroteala (directorul Regiei de Transport). In fruntea organizatiei municipale se mentine deputatul Neculai Grigoras, desi, aflam din interiorul partidului, Vasile Bulucea ar fi avut o tentativa de a-i sufla scaunul. Spre dezumflarea lui Ion Calin, ideea ca vechiul sau tovaras Bulucea sa preia friiele PSD Craiova nu a fost agreata nici macar de catre cei care l-au sustinut pe primar vreme de doua mandate. Prima pozitie de virf cistigata de familia Calin a fost in cadrul organizatiei de tineret a PSD Dolj, unde fiul prefectului a adunat deja doi ani in functia de vicepresedinte. Pe nesimtite, rude si figuri din anturajul prefectului Ion Calin isi fac loc in primele rinduri ale puterii politice. In noua schema de comanda a PSD Craiova apare, de citeva zile, un anume Gheorghe Unguru, de meserie „fin al lui Calin“, pentru ca deocamdata nu prea stie nimeni de unde sa-l ia. Nou-promovatul a fost prezentat organizatiei drept director al Trustului de Constructii 1 apartinind SIF Oltenia, insa de o buna bucata de vreme aici se afla in capul trebii nasul lui Dinel Staicu, Bebe Serbanesc

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Imagini HALUCINANTE în fața Spitalului Universitar din București. Bătaie cu cuțite între două familii. Șase persoane arestate, alte 18 sancționate

Gandul acum 21 minute
Situație halucinante în fața Spitalului Universitar din București. În concret, două familii s-au bătut cu cuțite și alte obiecte contondente în fața Spitalului Universitar de Urgență București, fiind nevoie de intervenția mascaților. Șase persoane a

Tânăr de 24 de ani, găsit mort la ieșire din Panticeu. Oficial de la Poliție!

Ziua Constanta acum 53 minute
Un tânăr de 24 de ani din Turda a fost găsit mort la ieșirea din localitatea Panticeu. Potrivit IPJ Cluj, echipajele medicale deplasate la fața locului au inițiat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul

Cercetare Eurostat: 27% dintre europeni nu și-au permis anul trecut o săptămână de vacanță departe de casă

Mediafax acum 30 minute
Aproximativ 27% din populaţia Uniunii Europene cu vârsta de peste 16 ani nu şi-a permis anul trecut o săptămână de vacanţă departe de casă, reiese din cercetarea publicată luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Vorbim de o pondere cu 1,5

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum 2 ore
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR

News.ro acum 24 minute
Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, care trebuia să înceapă la ora 15.00, a fost amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR. Şedinţa plenului comun al celor două Camere trebuia să înceapă, luni, la o

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 4 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 3 ore
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

34°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°