Sosit la Bucuresti in preziua debutului Festivalului „George Enescu“, presedintele de onoare al acestei prestigioase manifestari internationale, timisoreanul Ioan Holender, director al Staatsoper Viena, a rostit pe scena Salii Palatului cuvintul de deschidere, realizind un arc peste timp intre prima editie din 1958, care, pentru domnia sa, a avut o semnificatie cu totul aparte, in special in momentul in care a ascultat Dublul concert de Bach, interpretat de David Oistrah si de Yehudi Menuhin, sub bagheta lui George Georgescu, si cea de acum – reprezentind, simbolic, doua lumi care se reunesc prin muzica sub cupola Ateneului Roman. „Pentru mine, pentru noi, cei de atunci, nasterea Festivalului, la care participa tot ce insemna calitate in muzica din tara si din lume, a fost ca o raza de lumina in intunericul ce ne cuprinsese pe toti in acei ani. Pentru cei care nu stiu, dar si pentru cei care nu mai vor sa stie, as vrea sa reamintesc faptul ca ma refer la o perioada in care, cu doar putin timp in urma, fusesera reabilitate numele lui Eminescu sau Arghezi, astfel ca le puteam rosti fara a ne periclita propria existenta. Vorbesc despre momentul primei reprezentatii a Oedipe-ului enescian in Romania, scos apoi din repertoriu pentru ca finalul a fost considerat… mistic, readus pe scena cu multe corecturi, si aceasta doar in urma unor iscusite interventii si argumentari din partea noului director pe atunci al Operei bucurestene, Mihai Brediceanu.

Pe cind cele mai neomenesti locuri de detentie de la Aiud, Sighet, Jilava si Poarta Alba erau inca pline cu personalitatile de inalta calitate din toate domeniile si cu multi, prea multi din tot ce a fost mai bun in aceasta tara, noi – unii, printre care m-am aflat si eu – am vazut in lansarea Festivalului «Enescu» un semnal pentru intoarcerea la normalitate, la demnitate, la calitatea umana, la valori si valoare – p