Cartea-obiect

Imediat după 1990 au apărut – şi apar în continuare – nenumărate ediţii Eliade. Fie că e vorba de traduceri inedite, fie că e vorba de reeditări, constanta pare să fie mai degrabă lipsa de grijă faţă de text şi faţă de condiţiile în care acesta e publicat. Recuperarea lui Eliade a fost făcută haotic şi cred că pînă la urmă nu e deloc surprinzător că interesul a fost/e stîrnit în primul rînd de omul Eliade şi abia într-un plan secund de valoarea culturală a operei sale. Mai toate recuperările comportă aceste două componente situate oarecum la poli opuşi, interesul faţă de valoarea culturală şi interesul faţă de „exponat“, şi mai mereu acesta din urmă joacă, măcar la început, rolul esenţial. Logica e cea a modei şi moda nu are nevoie de ediţii foarte atente. În aceste condiţii, singura serie Eliade atent şi coerent publicată rămîne cea de la Humanitas – editura a reluat de altfel anul acesta publicarea operei beletristice a lui Eliade, într-o prezentare grafică foarte reuşită. Cît despre ediţia critică de la Minerva, aceasta pare să se fi oprit definitiv la cel de-al doilea volum.

O surpriză plăcută a fost, anul trecut, o carte care a primit la Bookarest premiul AER pe anul 2002 pentru ediţie bibliofilă. Note asupra simbolismului acvatic, studiu publicat de Eliade în 1939, a fost editat la Cluj într-o formulă interesantă de Ideea Design&Print. Cartea reproduce anastatic manuscrisul lui Eliade, redactat în limba franceză, alături de traducerea Luciei Zaharescu şi de un studiu introductiv scris de Marcel Tolcea. De pe ultima filă a volumului cititorul află că primele zece exemplare ale cărţii au fost însoţite de „o piatră pictată“ de Adrian Mănescu. O carte-obiect aşadar, cum au mai apărut cîteva în România. Noutatea vine din faptul că aceasta e prima ediţie anastatică a unui manuscris publicată la noi în ţară.