Simpatica formulă din titlu, preluată de pe „burtiere” unui canal de televiziune, e nu doar sugestivă, ci şi plină de adevăr. Mi-aş permite doar să adaug celor doi binecunoscuţi gropari ai fotbalului românesc un lung şir de băgători de seamă politici, de la Iliescu I. la Năstase A., şi retur. Am pierdut la Copenhaga nu din cauza arbitrului elveţian — cum ne-ar prinde bine la psihic —, ci drept urmare a stilului de existenţă îmbrăţişat de societatea românească. Urs Meier n-a fost decât oglinda lipsită de complezenţă aşezată în faţa nimicniciei româneşti (vorba lui Cioran) tocmai când ne era lumea mai dragă.

Nu la Copenhaga am pierdut meciul (cum celălalt meci, mai cu cântec, nu-l vom pierde la Bruxelles), ci la Bucureşti. Aici, unde totul poate fi învârtit pe degete, unde albul e negru şi negrul alb în funcţie de interesele unor nemernici, se joacă destinul ţării. Pot să vină diverşi şmecheraşi, de la Păunescu la Năstase şi de la cutare antrenor de gimnastică (?!) la hahalerele din televiziuni, să vorbească de „persecuţii” şi de „alianţe nefaste”, pentru că nu asta e problema fotbalului românesc. Mi se pare nu doar periculos, ci şi jalnic să explici nereuşita la calificări prin nu ştiu ce jocuri duble ale lui Mircea Sandu. Acum observăm lipsa de caracter şi tropăielile prin culise? Dar bine, omul ăsta, ca şi camarila care-l susţine, nu e capabil decât de aşa ceva! La fel cum Iliescu şi Năstase ştiu să facă doar un set limitat de lucruri, la federaţia de fotbal există oamenii perfecţi pentru mediul fotbalistic românesc.

Scârbit de tenta naţionalistă imprimată de agenţii de serviciu ai xenofobiei, n-am prea urmărit despicările în patru ale momentelor fierbinţi ale meciului. Dar, după ştiinţa mea, Iencsi n-a jurat cu mâna pe inimă că nu l-a atins pe adversar. După cum nu înţeleg pretenţia de a ne transforma cu toţii în arbitri, lăsându-i p