Dr. Serban Bradisteanu, senator PSD, este acuzat de medici ca a blocat activitatea de transplant. In 2001, imediat dupa numirea sa in functia de presedinte al Comisiei Nationale de Transplant a Dr. Serban Bradisteanu, senator PSD, este acuzat de medici ca a blocat activitatea de transplant. In 2001, imediat dupa numirea sa in functia de presedinte al Comisiei Nationale de Transplant a Ministerului Sanatatii, dr. Bradisteanu a reusit sa o convinga pe colega de partid, dr. Daniela Bartos, pe atunci ministru de resort, sa desfiinteze Agentia Nationala de Transplant. Primele interventii de transplant cu organe de la donatori cadavru s-au facut in 1998, dupa aparitia Legii Transplantului. Astfel, in 1998 medicii au obtinut acordul familiilor pentru prelevarea de organe de la 4 donatori, in 1999, de la 10 donatori, in 2000, de la 13 donatori, si in 2001, de la 21 de donatori. In cadrul Agentiei, medicii din mai multe specialitati discutau fiecare caz in parte si hotarau, prin consens, in care Centru din tara vor fi trimise organele recoltate. In anul 2001, chiar s-a ajuns la performanta de a avea 1 donator la 1 milion de locuitori (ce-i drept de 33 ori mai putin decat in Spania, de exemplu). Medicii din Centrele de transplant se plang ca, dupa desfiintarea Agentiei, dr. Serban Bradisteanu a pus monopol pe transplantul cardiac. Pana atunci reusisera sa faca doua transplanturi de cord medicii din Targu Mures, unul s-a realizat la Timisoara, iar chirurgii de la Institutul C.C. Iliescu din Capitala au realizat un "autotransplant" (inima a fost scoasa, reparata in afara corpului si reconectata la vasele de sange). Dupa ce dr. Bradisteanu a ajuns la sefia Comisiei de transplant, numarul acestor interventii a scazut dramatic. Astfel, in 2002 nu au fost decat 13 donatori, iar in 2003, pana in luna septembrie, nu s-au prelevat organe decat de la 3 pacienti aflati in moarte cereb